SUA aprobă extrădarea lui Necolaiciuc

necolaiciuc.jpg

Mihai Necolaiciuc

Ministerul american al justiţiei a aprobat extradarea în România a lui Mihai Necolaiciuc, fost director al CFR. Anunţul a fost făcut miercuri de ministerul român al justiţiei, care aminteşte că Necolaiciuc este trimis în judecată în România pentru trei dosare, în baza cărora s-a emis şi mandatul de arestare. Fostul director CFR este acuzat de DNA de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuă.

Ţarul CFR-ului” a patronat în anii 2000 unele dintre cele mai păguboase „afaceri” ale companiei feroviare. Gaura este estimată la 700 de milioane de euro, bani care s-au dus pe contracte fără licitaţie dar şi pe şuruburi, piuliţe, ghivece de flori şi alte achiziţii inutile dar mai ales supraevaluate.

Un exemplu, pentru câteva mii de agende, calendare şi carnete CFR a cheltuit 100 de mii de euro. Alt exemplu : în perioada Necolaiciuc CFR cumpăra sacul de ciment la trei milioane 600 de mii de lei, când preţul mediu era pe atunci de 150 de mii, sau un metru de mochetă cu şase milioane, faţă de preţul de magazin de 800 de mii.

În fine, din aceiaşi serie, căratul cimentului cu roaba pe 100 de metri costa peste 50 de mii de euro.

Acum, DNA speră să îl bage la puşcărie pe „ţar” pentru 23 de comenzi de achiziţii de piese pentru instalaţii feroviare încheiate în perioada 2002-2003. Potrivit procurorilor DNA, Necolaiciuc a încălcat prevederile legale, furnizorul nefiind autorizat de Autoritatea Feroviară Română.