Siria şi Libia, numitor comun

siria.jpg

Siria. REUTERS

Vorbim din nou despre revoltele din lumea arabă şi mai ales despre Siria şi despre Libia, două ţări unde situaţiile sunt diferite dar unde numitorul comun este cel al violenţei şi al vărsării de sânge. Constatăm că în Siria regimul nu reuşeşte să-i calmeze pe contestatari în ciuda faptului că a făcut concesii aproape inimaginabile la sfârşitul anului trecut.

Este, într-adevăr şi acesta un numitor comun al evenimentelor petrecute în mai multe ţări arabe de la începutul acestui an. Când presiunea populară devine ameninţătoare, dictatorii şi regimurile autoritate încep să promită mai multă libertate, mai multă democraţie, mai multă bunăstare, schimbări la toate nivelurile societăţii, şi aşa mai departe. Sub semnul promisiunilor evoluează acum situaţia din Maroc şi din Algeria, dar şi cea din Siria unde a fost ridicată o stare de urgenţă în vigoare din 1963 încoace.

Iată însă că populaţia nu se mulţumeste cu acest lucru şi manifestaţiile continuă. Agenţia France Presse relata în cursul zilei despre protestele din oraşul Qamishli, situat în nord-estul Siriei, unde ar fi ieşit astăzi pe străzi în jur de 5000 sau 6000 de oameni. Şi mai mulţi manifestanţi au fost observaţi la Deraa, în sudul ţării, oraşul unde a început de fapt mişcarea de contestaţie împotriva regimului.

Tot astăzi forţele guvernamentale au tras în mulţime la Damasc. Trebuie spus că ziua de vineri este una propice pentru manifestaţii întrucât credincioşii musulmani îşi dau întâlnire întâi la moscheee pentru rugăciunea de vineri, şi apoi, iată rugăciunea se transformă în manifestaţie.

Constat din nou că opinia publică învaţă în acest context ceva mai mult din geografia Siriei, dar şi a a Libiei. Aşa am aflat, de exemplu, că în Siria există şi un oraş numit Homs, unde săptămâna au fost ucişi de forţele de securitate peste 20 de manifestanţi. Iar astăzi am aflat că forţele de securitate siriene au fost cât se poate de prompte şi de dure în localitatea Douma, de lângă Damasc, unde au dispersat o manifestaţie şi unde mai mulţi contestatari au fost răniţi.

Întrebarea care se pune în cazul Siriei este dacă nu cumva promisiunile făcute de regim nu vin prea târziu. Preşedintele Bachar al-Assad a încercat în mai multe rînduri să-şi asigure compatrioţii că reformele se vor face dar că el se va ocupa de ele, că el va fi garantul tranziţiei spre democraţie. Ceea ce sirienii, care cunosc bine natura regimului de la Damasc, nu prea vor să creadă. Să ne amintim că în urmă cu doar câteva săptămâni şi preşedintele tunisian Ben Ali promitea marea cu sarea, înainte de a fi fost obligat să fugă din ţară. Şi la fel s-a întâmplat în Egipt cu preşedintele Mubarak tentativa sa din ultimele zile de a deturna atenţia manifestanţilor cu promisiuni de reforme a fost aproape tragică şi grotescă.

Vorbind de geografia lumii arabe pe care o aprofundăm acum datorită revoltelor, merită să amintim că există în Libia un oraş numit Misrata, asediat în prezent de forţele lui Gadafi. Iar acum s-a impus aproape ca un simbol numele oraşului Benghazi, unde, s-ar părea, ar dori să efectueze o scurtă vizită preşedintele francez Nicolas Sarkozy. 

Cotidianul "Le Monde" cu data de astăzi scrie că oraşul libian Benghazi, capitala regiunii Cirenaica, este fără îndoială locul de pe planetă unde Nicolas Sarkozy beneficiază de cea mai mare popularitate. Nimeni nu a uitat la Benghazi că tancurile lui Gaddafi începuseră să pătrundă în zona periferică a oraşului când aviaţia franceză a deschis prima focul împotriva forţelor trimise de dictatorul de la Tripoli.

Din toate punctele de vedere, o vizită a lui Sarkozy la Benghazi ar putea fi benefică: pentru cauza rebelilor, dar şi pentru statura de lider internaţional a preşedintelui francez. Şi nu este exclus, mai spun observatorii, ca o astfel de vizită să-i servească şi pe plan politic intern, strict francez, întrucât anul viitor vor avea noi alegeri prezidenţiale şi Nicolas Sarkozy va încerca să obţină un nou mandat.

Din surse de la Palatul Elysée se afirmă că scenariul acestei vizite, care comportă şi nişte riscuri, este pe cale de a fi analizat. Şi nu este exclus ca Nicolas Sarkozy să-şi facă apariţia la Benghazi împreună cu premierul britanic, David Cameron. Şi aceasta întrucât Franţa şi Marea Britanie sunt ţările care s-au mobilizat cel mai mult în sprijinul rebelilor libieni.

Dacă această vizită se va concretiza, unul dintre autorii principali ai scenariului ei va fi fără îndoială filozoful francez Bernard-Henry Lévy, foarte prezent în ultimii 30 de ani, cu titul de intelectual angajat independent, pe multe fronturi ale diplomaţiei franceze. Tot el este cel care a orchestrat în 1992 o vizită a preşedintelui de atunci, socialistul François Mitterrand, la Sarajevo, unde bosniacii erau asediaţi la ora aceea de sârbi.

Indiferent de toate aceste aspecte mediatice şi politice, dacă Nicolas Sarkozy se va aduce efectiv la Benghazi în actuala conjunctură, acesta va fi în primul rând un act de curaj care va merita tot respectul.

 
Matei Vişniec