România - Franţa : motivele răcirii

basescu-traian-nicolas-sarkozy.jpg

Traian Băsescu şi Nicolas Sarkozy

În ultimul an, relaţia dintre Franţa şi România s-a degradat semnificativ. În ianuarie, preşedintele român, Traian Băsescu vorbea despre parteneriatul strategic cu Franţa ca despre un model de dezvoltare a relaţiilor bilaterale. 12 luni mai târziu, Franţa, partenerul strategic este principalul opozant al extinderii Spaţiului Schengen către România şi Bulgaria.

Oficialii francezi fac azi declaraţii în care vorbesc despre corupţia persistentă din România (deşi până acum Franţa nu insistase pe dosarele de corupţie şi pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe Justiţie), iar vara acestui an a fost marcată de un episod tensionat între Bucureşti şi Paris, atunci când Franţa a decis să mediatizeze repatrierea rromilor români.

Cum s-a ajuns aici ? Iată câteva explicaţii după discuţii pe care le-am avut cu o serie de cunoscători ai relaţiilor franco-române.

Chestiunea rromilor

De mai bine de un an, din iulie 2009, Franţa transmite mesaje României în legătură cu rromii români din marile oraşe. Fostul ministru al Afacerilor Europene, Pierre Lellouche şi-a făcut o cauză personală din acest dosar şi a venit de mai multe ori la Bucureşti. Deşi a promis-o din februarie, România nu numeşte decât la sfârşitul lui iulie un secretar de stat însărcinat cu problema rromilor. Potrivit lui Cristian Pârvulescu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice din cadrul SNSPA, autorităţile române au crezut că "simplul discurs e suficient pentru a adormi vigilenţa autorităţilor franceze". Nu a fost aşa. Pe 29 iulie 2010, Nicolas Sarkozy ţine un discurs în care cere evacuarea taberelor de rromi. Începea o operaţiune extrem de mediatizată de expulzări către România şi Bulgaria. De fapt, nouă este doar mediatizarea, pentru că repatrierile şi expulzările aveau loc de câţiva ani, într-un mod mai discret.

În urma acestei acţiuni, Guvernul francez primeşte o salvă de critici din partea comunităţii internaţionale, începând cu Consiliul Europei, continuând cu ONU, Parlamentul European şi Comisia Europeană. Franţa, ţara drepturilor omului este acuzată de comisarul european pentru Libertăţi, Viviane Reding, că ar practica deportări. Ceea ce ar fi trebuit, în viziunea autorităţilor franceze, să rămână la nivel bilateral, capătă o dimensiune europeană. Potrivit lui Jean Michel de Waele, profesor la Universitatea Liberă din Bruxelles, "Nicolas Sarkozy a încercat să instrumenteze politic chestiunea rromilor". Neobişnuită cu astfel de critici, e posibil ca Franţa, rănită în orgoliu, să fi păstrat resentimente la adresa României.

Politica internă franceză

Franţa se află într-o perioadă pre-electorală pentru alegerile prezidenţiale din primăvara lui 2012. Remanierea guvernamentală din toamnă a plasat Guvernul lui Francois Fillon şi mai la dreapta decât era. Una dintre temele ce se vor afla în dezbatere va fi lupta împotriva imigraţiei ilegale (şi aici alegătorii francezi nu fac diferenţa între cei care se mişcă în interiorul Uniunii şi cei care vin din afara ei). Nicolas Sarkozy va folosi cu atât mai mult acest discurs, cu cât este atacat din partea dreaptă a eşicherului politic de extrem de carismatica Marine Le Pen, fata lui Jean Marie Le Pen, cea care probabil va prelua preşedinţia Frontului Naţional.

Nu trebuie uitat că lupta imigraţiei ilegale este unul dintre caii de bătaie favoriţi ai lui Sarkozy încă de când era ministru de Interne. Mai mult, într-un discurs ţinut în 2008 în Parlamentul României (chiar după ce se semna parteneriatul strategic…), Sarkozy vorbea deja despre necesitatea unui "pact comun european pentru lupta împotriva imigraţiei ilegale". Tema nu e deci nouă şi nici semnalele.

Problema Schengen

Chiar dacă în România există sentimentul că amânarea aderării la Schengen are numai motive politice interne franceze, există şi temeri reale că România şi Bulgaria nu vor reuşi să păzească bine cele două frontiere. Motivele sunt corupţia (în România) şi criminalitatea organizată (în Bulgaria).

Schengen are deja probleme în flancul sudic, mai ales în Grecia şi Italia. Grecia a cerut recent asistenţă din partea UE, pentru că nu mai poate face faţă valului de imigranţi ilegali din state terţe: în fiecare zi, sute de persoane din Irak, Afganistan, Iran sau Somalia încearcă să intre în Grecia. Pe insula italiană Lampedusa ajung peste 20 de mii de imigranţi ilegal în fiecare an. Întrebarea pe care şi-o pun francezii şi alţi europeni este: de ce să primim acum două ţări care se pot dovedi noi vulnerabilităţi? În replică, autorităţile române pot cita din raportul unui grup de lucru din Consiliul UE, care arată că autorităţile franceze nu consideră că lupta împotriva migraţiei ilegale la frontiera maritimă a Franţei ar fi o prioritate, dar nu Franţa este cea care vrea să intre în Schengen acum.

Problema este, după cum spune Jean Michel de Waele că "societatea franceză nu a acceptat cu totul extinderea UE către România şi Bulgaria, considerând că aceste două ţări au intrat de fapt nepregătite". Neadmiterea în Schengen poate fi privită ca o decizie politică, susţine şi jurnalistul franco-român Nicolas Don, "dar la fel de politică a fost şi decizia de a primi România şi Bulgaria în UE în 2007, când era evident că Bucureştiul şi Sofia nu îndeplinesc toate criteriile".

Greşelile României

Bazându-se pe existenţa parteneriatului strategic, România nu a luat în seamă la timp semnalele venite de la Paris. După cum spune Cristian Preda, europarlamentar şi bun cunoscător al Franţei, Bucureştiul a stat timp de opt luni fără ambasador în Franţa, într-un moment de relaţie dificilă cu Parisul. De asemenea "reacţia faţă de Schengen a fost târzie. Semnalele nu au venit la timp dinspre Bucureşti şi s-a mizat prea mult pe sprijinul Comisiei Europene, deşi se ştia că decizia finală o ia Consiliul Uniunii Europene. Din motive care îmi scapă, reacţia noastră a fost extrem de tardivă".

Tot la capitolul greşeli sau inabilităţi pot fi trecute şi declaraţiile repetate ale şefului statului în legătură cu cetăţenia română acordată cetăţenilor Republicii Moldova. Deşi numărul cetăţeniilor acordate nu este foarte mare, aceste declaraţii au dat posibilitatea unor speculaţii pe tema "valului de cetăţeni moldoveni, care devin români" şi a frontierei Europei, care nu s-ar afla la "Prut, ci la Nistru".

În fine, câteva cuvinte şi despre participanţii la dialog. De partea românească, miniştrii cei mai vizibili au fost Teodor Baconschi şi Cătălin Predoiu, titularul de la Justiţie. Traian Băsescu se întâlneşte şi el la summit-urile europene cu Nicolas Sarkozy (deşi presa românească şi internaţională a speculat pe marginea dialogului gestual dintre cei doi, care indică o răcire a relaţiilor). Lipsesc însă din peisaj titularii de la alte ministere implicate în parteneriatul strategic şi, mai ales, se remarcă absenţa completă a premierului Emil Boc. Toţi prim-miniştrii care l-au precedat, fie că e vorba de Radu Vasile, Adrian Năstase sau Călin Popescu-Tăriceanu au fost extrem de activi în relaţia cu Franţa, chiar dacă aceasta nu era ridicată atunci la nivel de "parteneriat strategic".

Chestiunile economice

Deşi parteneriatul strategic semnat acum trei ani prevede o colaborare strânsă în multe domenii : agricultură, transporturi, energie, militar etc., rezultatele practice sunt puţin vizibile. Mai mult, o serie de proiecte economice aflate pe agendă au dispărut sau au fost amânate. Astfel, la începutul anului se vorbea despre apropiata semnare a unei înţelegeri privind construcţia unei centrale nucleare cu "tehnologie europeană, deci franceză" (după cum se exprima ministrul de Externe, Teodor Baconschi). Pe fond de criză economică, proiectul e în adormire. Franţa era interesată şi de reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, dar nu a avut câştig de cauză. Compania Vinci s-a retras în condiţii nu foarte clare din proiectul de construcţie al autostrăzii Comarnic - Braşov. După cum remarca la RFI consultantul financiar Ionel Blănculescu, este pentru a doua oară în câţiva ani când Vinci are de pierdut într-un contract cu Bucureştiul. Pentru o companie a cărei cifră de afaceri e egală cu bugetul României, o astfel de înfrângere nu rămâne fără urmări. Gaz de France, prezentă în Romania, are relaţii tensionate cu Agenţia Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, din cauza preţului gazului. Până şi un proiect aparent minor, cum ar fi terenul pe care urmează să fie construit noul liceu francez din Bucureşti e grevat de nenumărate probleme de peste zece ani ! "Există raţiuni de ordin comercial şi economic, care fac ca Parisul să aştepte nişte gesturi din partea Bucureştiului", spune jurnalistul franco-român Nicolas Don. Gesturi care întârzie.

Represalii

În unele cercuri apropiate de puterea de la Bucureşti, am auzit vorbindu-se despre posibilitatea unor acţiuni de răspuns la opoziţia Franţei faţă de aderarea României la Schengen, în aşa fel încât acţiunile europene ale Parisului să fie afectate. Cum s-ar putea întâmpla asta ? Anne Marie Blejan, jurnalistă la HotNews.ro spune că "tehnic ar fi posibil. România ar putea vota împotriva intereselor Franţei într-un vot în Consiliu. Cred însă că ar fi o greşeală pentru statutul celor două ţări, e diferit. Franţa poate afecta mult mai mult interesele României decât poate afecta România interesele Franţei". Alţi observatori vorbesc despre dificultăţi suplimentare, pe care le-ar putea întâmpina firmele franceze aflate în România. O strategie periculoasă însă, afectarea intereselor unor firme franceze ar putea atinge şi interese economice româneşti. Mai mult, dacă societăţile franceze se vor simţi hărţuite, îşi pot face bagajele şi pleca din România.

Jean Michel de Waele crede totuşi că în perioada următoare am putea asista la o "înăsprire a discursului anti-francez şi anti-Sarkozy în România", dar şi că "Sarkozy ar putea să facă din România un ţap ispăşitor, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din 2011". În fine, europarlamentarul Cristian Preda invită la prudenţă : "Dacă vom vedea în episoadele recente motive pentru a privi Franţa ca pe un adversar, vom intra pe un teritoriu mlăştinos şi periculos, deoarece nu trebuie uitat sprijinul masiv al Franţei pentru aderarea României la NATO şi la UE. În relaţia cu Parisul, România trebuie să găsească un ton cordial şi demn".

2011?

După episoadele tensionate din 2010, cum va evolua relaţia anul viitor ? Ea depinde în primul rând de chestiunea Schengen. E foarte probabil că aderarea nu se va produce în martie, ceea ce va stârni frustrare la Bucureşti.  Noul ministru francez al Afacerilor Europene, Laurent Wauquiez spune că ar trebui creat un "grup de lucru la nivel european, care să ajute România şi Bulgaria să se pregătească pentru aderarea la Schengen". Să fie vorba despre o nouă monitorizare ? România a anunţat că nu acceptă aşa ceva. Dar care îi este marja de manevră, din moment ce cuplul franco-german e pe aceeaşi lungime de undă referitor la Schengen, iar alte ţări au aceeaşi viziune ?

Cum în ambele ţări, politica externă este "domeniul rezervat" al preşedinţilor, e nevoie cât mai repede de un dialog între Nicolas Sarkozy şi Traian Băsescu. O vizită a lui Traian Băsescu la Paris fusese schiţată în urma unui dialog telefonic din luna septembrie. De asemenea, ministrul de Externe, Teodor Baconschi, spunea că va merge la Paris, pentru a pregăti vizita şefului statului. La câteva zile după această declaraţie, Traian Băsescu anunţa însă că iniţiativa ministrului de Externe este "nefericită" (un anunţ care a stârnit o oarecare perplexitate în Ministerul francez de Externe). Preşedintele român spune că se întâlneşte la Consiliile Europene cu Nicolas Sarkozy, o dată la trei luni şi prin urmare nu ar fi nevoie de o întâlnire specială.

Şi totuşi. Când cel care ţi-a fost principalul avocat pentru aderarea la NATO şi UE trimite mesaje atât de critice, situaţia este preocupantă, iar o vizită bilaterală, cu o agendă clară, nu ar fi în nici un caz superfluă. Cu cât dialogul se petrece mai repede, cu atât şansele ca tensiunea să scadă sunt mai mari. În caz contrar, s-ar putea să fim nevoiţi să aşteptăm rezultatul alegerilor prezidenţiale franceze din 2012, pentru a relansa relaţia dintre Paris şi Bucureşti.

Versiunea audio a textului