România, campioană la CEDO

România s-a aflat anul trecut pe locul I din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene la numărul de procese înregistrate la CEDO. Statul român a fost dat în judecatã pentru încălcarea articolelor 2 si 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care se referă la dreptul la viaţă, aplicarea torturii şi a tratamentelor inumane ori degradante. O statistică ce face din România campioană la CEDO.

Mihai Popescu, preşedinte Grupului Român pentru Apărarea Drepturilor Omului, spune la RFI cã în urma proceselor pierdute pe 2010, România trebuie să plătească daune în valoare de peste 200.000 de euro.

Mulţi oameni nu ştiu cã au posibilitatea de a da statul în judecată la CEDO iar din cei care o fac, foarte puţini câştigã precizeazã Mihai Popescu. "Asta presupune să ai un avocat specializat, care se pricepe şi oamenii nu cunosc. Şi atunci cred că dacă e să vorbim despre procentul deciziilor faţă de numărul de cazuri totale, este mic.

Aceste situaţii se referă numai la articolele 2 şi 3 iar noi avem şi alte articole pe care am fost condamnaţi, inclusiv dreptul la proprietate. Deci per total situaţia este mai rea" explică preşedintele Grupului Român pentru Apărarea Drepturilor Omului.

În ultimii 3 ani au fost constatate încalcari ale articolelor 2, respectiv 3 din Conventie în 50 de cauze iar CEDO a obligat statul român la despagubiri în valoare de peste 600.000 de euro.
 

Preşedintele Grupului Român pentru Apărarea Drepturilor Omului,Mihai Popescu, intervievat de Andreea Pietroşel