Reabilitarea hortismului provoacă vii controverse în Ungaria

În ultimele luni, opinia publică a fost de-a dreptul inflamată de un ”război” între dreapta și stânga, de interpretare și reinterpretare istorică a fostului regent al Ungariei, contra-amiralul Miklós Horthy.

Corespondentul RFI la Budapesta, Laszlo Bihari

Fostul aghiotant al lui Franz Josef, ultimul comandant al flotei austro-ungare, Horthy a guvernat ca regent țara în perioada interbelică, marcând decisiv destinul ei. Evaluarea acestei perioade divide radical dreapta și stânga și nu numai politic, ci și intelectual și emoțional.

Stânga accentuează rolul funest al regentului în antrenarea țării în al doilea Război Mondial de partea puterilor Axei, ca aliat al lui Hitler, deportarea spre lagărele de exterminare a sute de mii de evrei maghiari, victimele, tot cifrate la sute de mii, căzute pe câmpurile de bătălie din Rusia, dar și caracterul autocratic, represiv și clerical al statului maghiar, născut din ruinele dublei monarhii.

Dreapta, pe de altă parte, susține că Horthy a stabilizat politic și economic Ungaria, după apocalipsa primului Răboi Mondial și chiar a reușit să reintegreze țării o parte din teritoriile pierdute după pacea de la Trianon.

Pe acest fundal, asistăm la o adevărată ofensivă a dreptei și a extremei-drepte de reabilitare a fostului regent: se dezvelesc statui ale lui Horthy, se denumesc piețe și parcuri cu numele lui, se reinaugurează o placă memorială, în presa de dreapta apar  articole laudative. Asistăm totodată la reabilitarea unor scriitori și intelectuali, care deși au avut o creație literară meritorie, s-au angajat totuși activ de partea ideologiei și partidului fascist Crucile cu Săgeți, cum ar fi, de exemplu József Nyírő sau Albert Wass, aceștia din urmă fiind incluși și în programa școlară obligatorie.

Trebuie spus că aceste manifestări sunt inițiate și organizate nu numai de adepții partidului de extremă dreaptă Jobbik, ci și de exponenți ai partidului de guvernământ, Fidesz. Bustul fostului regent a fost inaugurat la Csókakő, de pildă, de primarul comunei ales în culorile partidului Fidesz.

 

Reacția stângii și în general a opiniei publice liberale nu s-a lăsat așteptată

 

Statuia proaspăt dezvelită a lui Horthy din Kereki a fost deîndată pătată cu vopsea roșie de către militantul civic, avocatul Péter Dániel. Săpămâna trecută, la Budapesta a avut loc o mare manifestație de protest, cu participarea a circa 1.500 de persoane, contra reabilitării regentului și a complicității puterii cu noul curs. Opoziția parlamentară și-a exprimat totalul dezacord cu tentativa de rescriere a istoriei. Partidul Socialist a protestat energic contra restaurării în cultură, viața publică și politică a ideilor celei mai întunecate epoci din istoria țării.

În străinătate, tentativele de reabilitare a lui Horthy au stârnit proteste. Numai două exemple: L'Express din Paris a scris că este inimaginabil ca actuala dreaptă franceză să ridice o statuie mareșalului Pétain, iar scriitorul Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a înapoiat președintelui Parlamentului ungar  cea mai mare decorație maghiară, Marea Cruce de Merit a Republicii Ungare.

Budapesta, Laszlo Bihari, despre controversele privindu-l pe Miklós Horthy