Războiul libian: De ce se teme Algeria?

razboiul-libian-ce-se-teme-algeria.jpg

Războiul libian: De ce se teme Algeria RFI

Consiliul Naţional de Tranziţie din Libia critică vehement autorităţile algeriene încît au primit pe solul lor o parte din familia lui Gadhafi, este vorba despre cea de-a doua soţie a acestui, Safia, precum şi trei dintre copiii coplului, printre care fiica lor Aïcha. Cotidianul LE MONDE evocă în context existenţa unor tensiuni între Tripoli şi Alger. Tensiuni care vin din faptul că Algeria se simte ameninţată de revoluţia din Libia, ne explică comentatorii ziarului.

Şi pe bună dreptate, dacă ne gîndim că regimul algerian este unul total rigid, incapabil de a imagina cea mai vagă reformă.  Un regim aflat de fapt în mîna militarilor pentru care conceptele de democraţie, revoluţie sau schimbare sunt tot atîtea forme de coşmar. În general, tot vîntul de libertate care bate în nordul Africii i-a speriat pe lidierii algerieni care au făcut tot posibilul pentru a menţine populaţia într-o stare de paralizie.

Paradoxul face însă că fostul şef suprem de la Tripoli, Muammar Gaddafi, nu a întreţinut niciodată relaţii bune cu Algeria, deşi cele două ţări au în comun o frontieră lungă de 2000 de kilometri. Generalii algerieni s-au temut întotdeauna de intrigile lui Gaddafi, l-a acuzat chiar că îi înarmează pe islamiştii radicali algerieni şi că sprijină diferite mişcări rebele din Africa subsahariană.

Iar acum după căderea lui Gadhafi, liderii de la Alger se tem că noul regim de la Tripoli va fi infiltrat de islamişti... Nu trebuie uitat însă că această atitudine a regimului algerian are o justificare.

Cînd Algeria a încercat totuşi reţeta democraţiei, în 1991, alegerile libere au fost cîştigate de islamişti. Iar după ce guvernul a anulat aceste alegeri, a urma un război civil care s-a soldat cu peste o sută de mii de morţi. Regimul militarilor a avut nevoie de zece ani pentru a înfrînge grupurile islamiste şi a eradica terorismul, de unde această obsesie că ofensiva islamismului radical ar putea reîncepe în Algeria.

Iar atacul de pe 26 august, revendicat de Al Qaida magrebină, soldat cu 18 morţi într-o academie militară algeriană, este o dovadă că regimul de la Alger are motive să fie prudent.

Războiul civil care a durat peste zece ani în Algeria explică de fapt şi lipsa de apetit a populaţiei algeriene pentru manifestaţii, revoluţii şi insurecţii. Intr-o ţară care a plătit un enorm tribut pe altarul violenţei, chiar şi cei mai vehemenţi opozanţi ai regimului algerian sunt prudenţi cînd e vorba să lanseze un apel la revoltă.

Noile autorităţi libiene consideră însă drept inacceptabil gestul Algeriei, de a le acorda refugiu unor membri ai familiei Ghadafi care, din punctul de vedere al rebelilor libieni, ar trebui judecaţi. Chiar dacă Algeria evocă motive umanitare pentru ospitalitatea acordată celor patru membri ai familiei Gadhafi, sau mai bine zis cinci pentru că între timp Aïcha a născut, chiar dacă Algeria evocă aceste motive deci Consiliul Naţional de Tranziţie libian vede aici o atitudine duşmănoasă din partea Algerului. Mai ales că preşedintele Buteflika nu a recunoscut noul organ al puterii libiene, şi s-a opun si în cadrul Ligii Arabe împotriva sprijinirii rebelilor libieni.

Şi mai gravă este însă acuzaţia formulată de rebeli potrivit căreia Algeria ar fi permis aprovizionarea cu arme şi cu mercenari a lui Gadhafi. Fără îndoială, Algeriei îi mai displace şi faptul că Franţa, fostă putere colonială, a devenit aliatul numărul unu al rebelilor libieni. Resentimentul faţă de Franţa este încă atît de puternic în Algeria încît tot ce face Franţa în vecinătatea Algeriei nu poate fi receptat decît ca o ameninţare.

Matei Vişniec: Războiul libian: De ce se teme Algeria