Progrese în dosarul nuclear iranian

Iranul şi cele şase mari puteri implicate au discutat din nou la Geneva, după o întrerupere de 14 luni despre complexul dosar nuclear iranian. Se anunţă o nouă serie de discuţii, înainte de sfârşitul lunii octombrie.

Iranul şi cele şase mari puteri implicate au discutat din nou la Geneva, după o întrerupere de 14 luni despre complexul dosar nuclear iranian. Se anunţă o nouă serie de discuţii, înainte de sfârşitul lunii octombrie.

Imediat după întâlnirea de joi, şeful diplomaţiei europene, Javier Solana a declarat că iranienii se arată gata să coopereze cu Agenţia Internaţională a Energiei Atomice, asigurând accesul inspectorilor internaţionali la cel de-al doilea centru iranian de îmbogăţire a uraniului, cel de la Hom, a cărui existenţă a fost descoperită de curând.

Javier Solana a confirmat că reprezentanţi ai celor şase mari puteri (cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU - China, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Statele Unite, plus Germania) îşi vor intensifica în viitor dialogul cu Iranul.

Teheranul este bănuit că ar vrea să se doteze pe ascuns cu arme nucleare.

Pe de altă parte, negociatorii au ajuns la un acord de principiu privind uraniul slab îmbogăţit în Iran : el va fi exportat în alte ţări, care vor continua să-l îmbogăţească până la limita necesară utilizării în scop civil, pentru a produce electricitate.

Uraniul va fi adus apoi din nou în Iran şi va servi drept combustibil în centralele atomo-electrice. E vorba de fapt de o propunere pe care a făcut-o miercuri seara preşedintele iranian, Mahmud Ahmadinejad.

Franţa şi Rusia s-au arătat imediat interesate şi au propus să îmbogăţească ele uraniul necesar pentru ca Iranul să producă electricitatea de care are nevoie.