Parisul, singurul obstacol spre Schengen ?

schengen.jpg

România şi-a propus să adere la Schengen în martie 2011, obiectiv compromis.

Iniţiativă germană pentru Spaţiul Schengen : Berlinul propune ca ţările membre Schengen, care nu pot să asigure paza frontierelor europene să fie suspendate o perioadă din spaţiul de liberă circulaţie. Această iniţiativă, care se referă la ţările ce sunt deja membre în Schengen ar putea însă facilita aderarea anul acesta a României şi Bulgariei.

Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan

Thomas de Maizière, ministrul german de Interne a propus la Bruxelles introducerea în Acordul Schengen a acestei clauze de suspendare,  idee agreată de toate statele membre, inclusiv de România şi de Bulgaria.

Un stat membru, care nu şi-ar îndeplini obligaţiile de a asigura securitatea frontierelor externe UE s-ar putea vedea astfel suspendat, idee menită să risipească temerile legate de fluxurile sudice de imigraţie şi de incapacitatea română sau bulgară de a le stăvili.

Clauza s-ar putea concretiza într-un acord politic european, peste un an sau doi.

Bucureşti, Sofia şi Berlin sunt astfel în sfârşit de acord că extinderea Spaţiului Schengen se poate face cât de curând, dar cu această nouă condiţie adăugată aderării lor. În acest fel, Parisul este singura capitală care mai cere acum o amânare sine die a deciziei de primire a celor două.

România a îndeplinit cele şapte criterii tehnice necesare pentru a intra în spaţiul liberei circulaţii, iar Bulgaria trebuie să-şi rezolve problema frontierelor terestere.

Surse comunitare afirmă că dacă într-adevăr Bulgaria se achită de această obligaţie în luna martie, conform angajamentelor luate, o decizie ministerială de extindere a Spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria poate fi luată în luna iunie.

Cele două ar fi astfel primite la o dată ulterioară, poate chiar în octombrie 2011, dar aderarea s-ar face într-o singură etapă.

Tot Germania propusese joi de asemenea o aderare în două etape, care să înceapă cu alipirea frontierelor aeriene la cele Schengen, dar ideea a fost imediat respinsă de Bucureşti şi de Sofia.

 
Bruxelles, Mihaela Gherghişan