Parisul blochează raportul Schengen

Franţa a blocat vineri, la Bruxelles, adoptarea unui raport tehnic, privind aderarea României la Schengen. Franţa a cerut timp pentru a reexamina un raport tehnic privind implementarea în România a interfaţei umane a sistemului informatic SIS / SIRENE, în baza căruia operează Spaţiul Schengen.

Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan

Raportul realizat de experţi europeni şi prezentat în cadrul unui grup de lucru de evaluare Schengen la Bruxelles arată că România este gata şi din acest punct de vedere, pentru a se integra în spaţiul liberei circulaţii.

Alte rapoarte de evaluare a frontierelor terestre şi aeriene au fost deja aprobate la Bruxelles în 2010.

Acum, toate statele membre au acceptat raportul, cu excepţia Franţei, care a blocat practic procesul de adoptare formală a documentului, au explicat surse europene.

Subiectul va fi probabil înscris pe agenda viitoarei reuniuni a grupului de evaluare Schengen, în 28 ianuarie, când se va constata dacă Franţa ridică sau nu vreo obiecţie sau nu elementelor textului.

Tot acum au fost discutate şi două rapoarte privind Bulgaria (sistemul informatic SIS / SIRENE) şi rezultatele reevaluării frontierei terestre între Bulgaria şi Turcia.

Aceasta a primit un aviz negativ din partea experţilor UE, prin urmare Franţa, Germania şi Finlanda au cerut o a doua reevaluare.

Reacţii de la Bucureşti

Ministerul de interne confirmă, într-un comunicat de presă, că Parisul a cerut timp suplimentar pentru studierea documentului. Reprezentanţii Ministerului dau asigurări însă că raportul prezentat vineri este unul pozitiv  fiind acceptat de statele membre, fără obiecţii sau observaţii.

La rândul său, premierul Emil Boc a declarat, vineri seară, la postul public de radio că solicitarea Franţei este o chestiune procedurală, care amână pentru scurt timp trimiterea raportului la Parlamentul European.

"Aşteptăm să vedem care sunt observaţiile formulate de Franţa şi sunt convins că, din punct de vedere tehnic, nu există niciun fel de probleme", a precizat seful Guvernului.

Acţiunea  de vineri a Franţei confirmă practic decizia de a amâna aderarea României şi Bulgariei la Schengen, e de părere şi fostul ministru al apărării, Teodor Meleşcanu.

Într-o declaratie pentru agenţia Mediafax senatorul PNL explică: "Franţa şi-a exprimat deja o poziţie prin scrisoarea ministrului său de interne. Acţiunea de astăzi din grupul de evaluare Schengen pare să confirme că poziţia Franţei rămâne aceeaşi".

 
Mihaela Gherghişan, Bruxelles