Optimism la reuniunea Grupului pentru Acţiunea Europeană a Moldovei

Participanţii la cea de-a treia reuniune a grupului de prieteni europeni care susţin Moldova au vorbit despre progresele înregistrate de Chişinău în vederea apropierii de Uniune Europeană, în special în ultimul an de când se află la guvernare Alianţa pentru Integrare Europeană, precum şi de paşii următori pe care trebuie să-i întreprindă Moldova pentru a ajunge în comunitatea europeană.

Oaspeţii nu au uitat nici de importanţa scrutinului din 28 noiembrie.

Reuniunea Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova a durat mai bine de o oră. La ea au participat şi cei patru lideri ai Alianţei pentru Integrare Europeană. Deşi vădit supăraţi, s-au salutat, au dat mâna şi împreună au prezidat Reuniunea.

La sfârşitul şedinţei prietenii europeni ai Moldovei au făcut declaraţii pentru presă. Referindu-se la alegerile parlamentare anticipate, ministrul de externe al României, Teodor Baconschi a declarat că cetăţenii Republicii Moldova nu trebuie să aleagă între Rusia şi România, dar trebuie să decidă dacă îşi doresc să aibă trecutul sau viitorul, stagnare sau prosperare.

Comisarul european pentru extindere şi politică de vecinătate, Stefan Fule s-a arătat convins că alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie din Moldova se vor desfășura în conformitate cu normele democratice. Totodată, Stefan Fule a apreciat efortul autorităţilor de la Chişinău privind realizarea reformelor şi a precizat că cetăţenii moldoveni sunt tot mai aproape de Uniunea Europeană.

Anul 2010 a fost un an de cooperare excelentă între Moldova şi Uniunea Europeană, s-au făcut progrese în ceea ce ţine de facilitarea comerţului şi regimului de vize, iar săptămâna viitoare va avea loc o nouă reuniune bilaterală menită să dezbată pe marginea proiectului de acord de asociere.

Unii oficiali europeni şi-au adus aminte şi de fostul preşedinte al Republicii Moldova, liderul comunist Vladimir Voronin. Şi nu pentru a-i aduce laude, ci pentru a-l critica. Deşi comuniştii declarau în repetate rânduri că depun eforturi pentru apropierea Moldovei de Uniunea Europeană, în realitate nu au făcut nimic. Vladimir Voronin îşi dorea relaţii bune mai degrabă cu Rusia, Kazahstan şi nu cu statele membre ale Uniunii Europene.

Corespondentul RFI la Chişinău, Valeria Viţu