Opoziţia pregăteşte terenul plecării lui Gaddafi

libia-bombardament-reuters-goran-tomasevic.jpg

Bombardamentele continuă în Libia (Foto : Reuters / Goran Tomasevic).

Confuzie este cuvântul de ordine în Libia acestor zile. Opozanţii lui Muammar Gaddafi i-ar fi promis acestuia că nu vor declanşa urmărirea penală împotriva sa, dacă renunţă la putere. Informaţiile au fost dezminţite însă ulterior.

Opozanţii liderului libian, Muammar Gaddafi i-au propus acestuia un târg : dacă îşi dă demisia şi pleacă din ţară, nu va fi anchetat penal, anunţă şeful Consiliului Naţional, creat de militanţii Opoziţiei.

Întrebat în legătură cu propunerea de negocieri transmisă de tabăra Gaddafi, fostul ministru al Justiţiei, Mustapha Abdeljalil a precizat că liderul libian nu a folosit emisari, dar unii avocaţi s-au propus ca intermediari. "Nu a trimis pe nimeni. Există persoane care doresc să joace rol de intermediari, pentru oprirea băii de sânge din Misrata", spune Adbeljalil.

Regimul libian dezminte însă oficial o ofertă de negociere a liderului Muammar Gaddafi adresată Opoziţiei.

Între timp, un avion a bombardat marţi, 8 martie, un imobil de locuinţe de două etaje, în apropierea portului petrolier Ras Lanuf. Nu sunt informaţii privind existenţa unor victime.

Este prima dată când un raid aerian vizează imobile de locuinţe la Ras Lanuf, zonă strategică aflată la aproximativ trei sute de kilometri sud-vest de sediul Opoziţiei din Benghazi.