ONU rămâne vigilentă în privinţa Libiei

onu-consiliul-drepturile-omului.jpg

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, "vigilent" în dosarul libian.

Uniunea Europeană a adoptat luni un embargo asupra armelor împotriva Libiei. UE a decis de asemenea îngheţarea conturilor şi interzicerea vizei pentru colonelul Muammar Gaddafi şi 25 dintre apropiaţii săi. "Reforme importante trebuie să fie întreprinse cu fermitate în Libia", spune Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, în deschiderea sesiunii anuale a Consiliului pentru Drepturile Omului.

Interdicţiile de călătorie, îngheţarea conturilor bancare, interdicţia de vânzare de arme şi obiecte care pot fi folosite în timpul represaliilor sunt doar câteva dintre sancţiunile decise în unanimitate, în timpul unei reuniuni a ambasadorilor celor 27 de ţări la Bruxelles.

Lista persoanelor vizate de îngheţarea conturilor şi interdicţiile de călătorie este mai lungă decât cea a ONU. Aceste măsuri trebuie adoptate oficial în cursul zilei, la nivel ministerial, la Bruxelles.

Uniunea Europeană este în curs de a "stabili contacte" cu autorităţile de tranziţie din Libia, create de criticii lui Muammar Gaddafi. Iată ce a declarat luni o purtătoare de cuvânt a Înaltului Reprezentant al UE pentru Politică Externă, Catherine Ashton.

La rândul ei, Catherine Ashton anunţa anterior în cursul reuniunii Consiliului ONU pentru Drepturile Omului că UE va adopta "rapid" sancţiuni împotriva Libiei. "În momentul de faţă, atenţia noastră se îndreaptă spre Libia, ceea ce s-a întâmplat, violenţa folosită împotriva manifestaţiilor paşnice ne-a şocat. Acest lucru va trebui să ne îndemne să acţionăm", explică ea.

Pe de altă parte, "comunitatea internaţională are marea responsabilitate de a oferi susţinerea sa, în vorbe şi în fapte, pentru a ajuta la implementarea unor reforme indispensabile", spune de partea sa Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, în deschiderea sesiunii anuale a Consiliului pentru Drepturile Omului.

"Reforme importante trebuie să fie întreprinse cu fermitate", completează ea.

"Consiliul nu trebuie să îşi slăbească vigilenţa cu privire la Libia, în contextul în care ameninţarea cu represalii violente asupra civililor planează în continuare", atrage atenţia Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay.

Reprezentanţii diplomaţiei internaţionale se reunesc, pentru a spori presiunea asupra liderului libian, Muammar Gaddafi.

La tribună se va afla secretarul de Stat american, Hillary Clinton, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov şi ministrul italian de Externe, Franco Frattini.

Între timp, la Bucureşti, Ministerul de Externe anunţă că până acum au fost evacuaţi din Libia 409 cetăţeni români, precum şi 41 de cetăţeni din alte state membre ale Uniunii Europene.

În prezent sunt în desfăşurare în paralel mai multe acţiuni pentru evacuarea altor aproximativ două sute de români.

Operaţiunile sunt coordonate de ministrul de Externe, Teodor Baconschi. Ministerul precizează că sunt folosite toate soluţiile de evacuare : terestre, maritime sau aeriene.