Noul Guvern belgian a depus jurământul. Cine sunt miniştrii

elio-di-rupo-foto-reuters.jpg

Elio Di Rupo. Foto: Reuters

Regele Albert al II-lea al Belgiei a numit luni seara Guvernul condus de socialistul francofon Elio Di Rupo, punând capăt celei mai îndelungate crize politice din istoria regatului, la 540 de zile după alegerile legislative, a anunţat Palatul Regal.

Di Rupo, în vârstă de 60 de ani, este primul francofon care conduce un Guvern în Belgia după mai mult de 30 de ani. Ceremonia de depunere a jurământului de către noul şef al Guvernului, care îi succede creştin-democratului flamand Yves Leterme, precum şi de către cei 12 miniştri şi şase secretari de stat a avut loc marţi, la ora 16:00.

Liberalul francofon Didier Reynders, în vârstă de 53 de ani, părăseşte postul de ministru de Finanţe, pe care îl ocupa din 1999 şi care i-a adus notorietatea internaţională, şi se va ocupa de Afaceri Externe şi Europene. El face schimb de funcţii cu flamandul Steven Vanackere, de 47 de ani, care va avea sarcina dificilă de a ameliora situaţia financiară a regatului, în contextul crizei datoriilor.

Guvernul în exerciţiu condus de Yves Leterme era însărcinat cu asigurarea "afacerilor curente" de la eşecul său în aprilie 2010. Însă a fost nevoie de 18 luni, după alegerile legislative din 13 iunie 2010, pentru a forma un nou Guvern, negocierile blocându-se mult timp din cauza divergenţelor între partidele flamande, majoritare în Belgia, şi cele francofone.

Coaliţia pe care în final a reuşit să o formeze Di Rupo include şase partide - socialişti, liberali şi creştin-democraţi, atât flamanzi cât şi francofoni - dar exclude marele câştigător al alegerilor din Flandra, formaţiunea separatistă N-VA condusă de Bart De Wever, care a promis deja o opoziţie puternică.

Criza politică şi efectele ei economice

Criza politică a avut şi efecte economice asupra Belgiei: agenţia de rating Standard & Poor's a retrogradat calificativul datoriei suverane a ţării. Anterior acestui anunţ, randamentele la titlurile de stat belgiene crescuseră deja de câteva zile peste pragul de 5%. Probabil că acesta a fost momentul care a determinat politicienii belgieni să ajungă la un acord în chestiunea unei coaliţii de guvernare. 17 ore au durat negocierile în urma cărora s-au stabilit reduceri bugetare masive pentru anul 2012 şi reforme structurale ample până în 2014.

Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan:

Socialiştii francofoni au postul de premier şi doi alţi miniştri, dar şi un secretar de stat. Unul din miniştrii socialişti este eterna Laurette Onckelinckx, prezentă în toate guvernele de 20 de ani încoace, care îşi păstrează portofoliul afacerilor sociale.

Creştin-democraţii francofoni obţin un post de ministru şi unul de secretar de stat. Liberalii francofoni, căzuţi în dizgraţie anul trecut, îndepărtaţi de la negocieri şi rechemaţi pe ultima sută de metri obţin trei posturi de ministru, printre care cel al afacerilor externe, ocupat probabil de veşnicul Didier Reynders, până acum ministru de finanţe.

De partea flamandă, liberalii flamanzi responsabili pentru declanşarea ultimei crize politice din aprilie 2010, care a dus la alegerile anticipate din iunie 2010, aceştia primesc două posturi ministeriale şi unul de secretar de stat.

Socialiştii flamanzi au şi ei două ministere, iar creştin democraţii flamanzi obţin tot două posturi de ministru, printre care cel de ministru al finanţelor, în persoana actualului şef al diplomaţiei belgiene, necarismaticul Steven Vanackere.

Cine este Elio Di Rupo

Elio Di Rupo s-a născut în 1951, în zona industrială a Belgiei, într-o familie de imigranţi italieni care creşteau cu greu o droaie de copii. De altfel, copilăria sa a fost marcată de moartea prematură a tatălui său, cu un efect perturbant asupra tânărului Elio. La 12 ani, el repeta prima clasă de liceu, ceea ce nu l-a împiedicat mai apoi să-şi finalizeze educaţia universitară şi un doctorat în ştiinţe sociale la Mons.

Elio Di Rupo a intrat în politică tânăr, el devenind în anii '80 mâna dreaptă a unui senior socialist şi ulterior comisar European, Philippe Busquin. În anii 90, Di Rupo este în plină ascensiune în Partidul Socialist şi obtine şi un portofoliu de vice-prim-ministru. Tot atunci, el este acuzat pe nedrept de pedofilie. Incidentul îl determină să-şi recunoască homosexualitatea, el este de altfel primul om politic belgian care a făcut-o, ceea ce i-a atras simpatia electoratului. Din 1999, el este preşedintele PS şi vice-prim-ministru în diferitele guverne conduse succesiv de Guy Verhofstadt, Herman Van Rompuy şi Yves Leterme.

Di Rupo n-a fost însă prima alegere a Regelui Albert al II-lea, ci alegerea de pe urmă. Ce-i drept, în iunie 2010 naţionaliştii flamanzi obţineau un scor record de 30% în alegeri, ceea ce-i face câştigători în Nordul ţării, dar în sud, în Vallonia, partidul lui Di Rupo este câştigător cu un scor ceva mai modest. După interminabile negocieri şi mai mulţi mediatori numiţi de rege care nu au reuşit să deblocheze criza politică, Di Rupo a fost în fine rugat de rege să formeze un guvern, ceea ce şi face acum, dar după mai bine de jumătate de an de negocieri.

426

Facebook comments