Negocierile israelo-palestiniene sunt susţinute de Statele Unite

200804-4340.jpg

Negocierile israelo-palestiniene sunt susţinute de Statele Unite

La Casa Alba preşedintele Bush l-a primit pe liderul palestinian Mahmud Abas si a repetat ca pentru administraţia americana rămâne în continuare o prioritate procesul de negocieri Israelo-palestiniene. Preşedinţia americană speră ca aceste negocieri să ducă la apariția unui stat palestinian.

Cinci luni după Annapolis, conferința menita sa re-impulsioneze tratativele Israelo-palestiniene cu obiectivul ambițios a două state in contiguitate până la sfârșitul acestui an, cele trei părți au trebuit sa constate că procesul stagnează.
Nu din cauza moderaților palestinieni, nu din vina administrației americane mult mai activă în ultima vreme pe scena diplomatica medio-orientala, si in ciuda avertismentului lansat de negociatorul Saeb Erekat că: „ timpul e scurt; daca ajungem la o înțelegere cu israelienii până la sfârşitul anului, conducerea palestiniana moderata câştiga; daca nu, câştigă Hamas".

Acesta este deci motivul stagnării: extremismul palestinian care a pus stăpânire pe fâşia Gaza: „asistam în regiune la o lupta, o încleştare intre moderați si extremiști si e in interesul general ca moderații să triumfe si fundamentaliștii să fie marginalizați, izolați" observa ambasadorul Israelului la Națiunile Unite, Dan Gillerman.
Exista desigur si alte zone problematice intre cele doua părţi, in special coloniile evreieşti din Cisiordania, dar decisiva pentru succesul procesului de pace este găsirea unei modalităţi de a împinge integriştii islamici înspre masa tratativelor.

SUA, Radu Tudor

25/04/2008; 12h00