Mihai Ghimpu trebuie să dizolve Parlamentul

Data exactă a alegerilor parlamentare din Republica Moldova va fi anunţată după verdictul dat de Curtea Constituţională. Premierul Vlad Filat e de părere că scrutinul electoral trebuie să aibă loc cel târziu până la 14 noiembrie, pentru că expiră termenul de 6 luni de la 16 iunie, când urma a fi dizolvat actualul Parlament, potrivit prevederilor legale. Două tentative de alegere a preşedintelui ţării au eşuat la sfârşitul anului 2009.

Primul Referendum constitutional din R.Moldova, pentru care a optat Alianţa pentgru Integrare Europeană şi care a fost boicotat de Partidul Comunistilor, a eşuat.

Potrivit noilor rezultate preliminare ale Comisiei Electorale Centrale, doar 29,05 la suta dintre alegatori au participat la plebiscit.

Pentru a fi validat Referendumul, prezenţa la urnele de vot trebuia să fie de 33 la suta. CEC-ul a anunţat că în câteva zile va oferi datele finale ale Referendumului.

Într-o conferinţă de presă, liderul comunist, Vladimir Voronin a criticat dur Alianţa pentru Integrare Europeană. Totodată, cei patru lideri liberal-democraţi cred că vina pentru eşecul Referendumului, o poartă în mare parte Partidul Comuniştilor, dar şi membrii alianţei de guvernare.

Cei patru lideri ai alianţei de guvernare s-au întrunit, luni după-amiază, într-o şedinţă pentru a discuta rezultatele Referendumului, dar şi ce urmează.

Ei au semnat un document, potrivit portalului Ştirea Zilei, prin care solicită Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra rezultatelor plebiscitului şi să constate circumstanţele pentru dizolvarea Parlamentului.

Potrivit prevederilor Constituţiei, dacă şeful statului nu poate fi desemnat din două încercări, Legislativul se dizolvă şi se anunţă alegeri parlamentare anticipate. Două tentative de alegere a preşedintelui ţării au eşuat la sfârşitul anului 2009.

Data exactă a alegerilor parlamentare va fi anunţată după verdictul dat de Curtea Constituţională. Premierul Vlad Filat e de părere că scrutinul electoral trebuie să aibă loc cel târziu până la 14 noiembrie, pentru că expiră termenul de 6 luni de la 16 iunie, când urma a fi dizolvat actualul Parlament, potrivit prevederilor legale.

Cei patru lideri ai Alianţei nu exclud faptul că vor merge în bloc la alegeri şi vor avea un singur candidat la scrutinul prezidenţial din Legislativ.

Şi comuniştii doresc anticipate

Parlamentul trebuie dizolvat în scurt timp. Totodată, liderul comunist, Vladimir Voronin a declarat jurnaliştilor că PCRM este deschis pentru dialog cu reprezentanţii altor partide parlamentare şi extraparlamentare care sunt orientate spre consolidarea statalităţii moldoveneşti.

În ceea ce priveşte Referendumul, Vladimir Voronin a declarat că ”într-un bun sfârşit, moldovenii s-au trezit şi au început să fie mai conştienţi. Aceasta este de nepreţuit. Nu există motiv de bucurie, R.Moldova aflându-se şi în continuare într-o criza constituţională”, a conchis liderul comunist.