Liderii moldoveni caută o alianţă de guvernare

chisinau-arc-triumf-20101208132447.jpg

Negocierile politice pentru formarea Guvernului Republicii Moldova sunt dificile.

La zece zile după alegerile parlamentare din 28 noiembrie, reprezentanţii Partidului Liberal Democrat, al premierului Vlad Filat, Partidului Democrat, al lui Marian Lupu şi Partidului Liberal, al lui Mihai Ghimpu s-au aşezat la masa de negocieri.

Cu o zi înainte, PLDM a prezentat public oferta pentru PD şi PL. Astfel, liberal-democraţii optează pentru funcţia de premier, Partidului Democrat i-ar reveni funcţia de preşedinte, iar Partidului Liberal, cea de preşedinte al Parlamentului. Cei trei lideri au apreciat discuţia de miercuri, 8 decembrie, ca fiind una constructivă şi necesară.

Întrevederea dintre preşedinţii Partidului Liberal Democrat, Partidului Liberal şi Partidului Democrat a durat mai bine de două ore. Potrivit liderului liberal, Mihai Ghimpu, faptul că cei trei lideri s-au întlânit miercuri la o discuţie trilaterală este un semn bun.

"Sunt şanse ca Republica Moldova să continue reformele democratice şi să fie construit un stat democratic, astfel încât cetăţeanul să se simtă liber", a mai spus Mihai Ghimpu.

Prim-vice-preşedintele PL, Ion Hadârcă e de părere că este important că a început dialogul, care a fost unul constructiv. "Nu s-a negat ideea de constituire a alianţei, se salută acest fapt şi este important ca abordarea sistematică sa fie mai nuanţată, decât la constituirea primei alianţei, de acum un an", a mai menţionat Ion Hadârcă.

La rândul său, preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu a menţionat că a avut loc un dialog suficient de îndelungat, pe alocuri fiind determinat de pozitii comune, fiind fiixate la fel nişte poziţii ce urmează a fi discutate. "Ar fi un posibil punct de pornire pentru discuţii mai detaliate", a declarat liderul democrat, precizând că deocamdată nu a fost semnat nici un document privind constituirea vreunei coaliţii, nici de centru-stânga, nici de centru-dreapta. PD menţine linia de echilibru în cadrul dialogului, a spus Marian Lupu.

Liderul PLDM, Vlad Filat a declarat jurnaliştilor că discuţia de miercuri a fost una bună, constructivă şi este un pas important în acest proces de negocieri.

"Pot să vă spun că nu va fi uşor, dar necesar. PLDM este obligat prin votul cetăţenilor să asigure o guvernare democratică. Noi privim lucrurile în sens pozitiv şi cu încredere, în vederea unei coaliţii de guvernare PLDM - PL - PD pentru patru ani. Având în vedere lecţiile pe care le-am tras din trecut, vom ajunge la un nivel de guvernare pentru viitor", a subliniat preşedintele liberal-democrat.

Următoarea şedinţă în format trilateral a fost anunţată pentru vineri, ora 17.30, la Palatul Republicii.

Corespondentul RFI la Chişinău, Valeria Viţu