Intervenţie militară internaţională în Libia

Forţe militare internaţionale vor interveni în forţă în Libia pentru a opri atacurile armatei colonelului Gaddafi împotriva populaţiei civile şi a oraşelor aflate în mâinile rebelilor libieni. Decizia a fost luată în urma unei întruniri la nivel înalt care a avut loc sâmbătă la Paris, practic o întrevedere Uniunea Europeană – Uniunea Africană – Liga Arabă, în prezența secretarului general al ONU, Ban Ki-Moon și a șefei diplomației americane, Hillary Clinton. Anunţul războiului care stă să înceapă în Libia a fost făcut de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy.

Avioanele franceze survolează deja Libia pentru a împiedica "atacurile aeriene" ale forţelor lui Muammar Gaddafi asupra Benghazi şi sunt "pregătite să intervină împotriva blindatelor", a declarat preşedintele francez, la încheierea summit-ului de la Paris.

"În acord cu partenerii noştri, forţele noastre aeriene se vor opune oricărei agresiuni din partea avioanelor colonelului Gaddafi împotriva populaţiei din Benghazi. De acum avioanele noastre împiedică atacurile aeriene asupra oraşului", a declarat Nicolas Sarkozy.

"De acum alte avioane, franceze, sunt pregătite să intervină împotriva blindatelor care ameninţă civilii dezarmaţi", a adăugat el.

"Mai este timp pentru ca Muammar Gaddafi să evite ce este mai rău, conformându-se fără întârziere şi fără rezerve tuturor cerinţelor comunităţii internaţionale", a declarat Sarkozy la încheierea summit-ului liderilor occidentali şi arabi la palatul Elysée.

"Astăzi, intervenim în Libia sub mandatul Consiliului de Securitate al ONU. Împreună cu partenerii noştri, în special partenerii noştri arabi, vom face acest lucru pentru a proteja populaţia civilă de nebunia ucigaşă a unui regim care, asasinându-şi propriul popor, a pierdut orice legitimitate", a subliniat liderul francez.

"Intervenim pentru a permite poporului libian să îşi aleagă el însuşi destinul. Acesta nu va fi privat de drepturile sale prin violenţă şi teroare", a insistat el.

"Poarta diplomaţiei se va redeschide în momentul în care agresiunile vor înceta", a continuat Sarkozy.

Gaddafi continuă bombardamentele

Forţele loiale liderului libian Muammar Kadhafi avansau sâmbătă către Zenten şi au bombardat zonele de la periferia acestui oraş situat la sud-vest de Tripoli, aflat sub controlul opoziţiei, determinând locuitorii să fugă, a declarat un martor ocular, citat de AFP.

Forţele pro-Kadhafi atacă de aici poziţii situate în sudul oraşului. "Tancurile sunt la doi sau trei kilometri de centrul oraşului", a povestit acest martor ocular, precizând că "oamenii părăsesc oraşul în fugă".

"Tirurile proveneau din sudul oraşului. Am văzut circa zece tancuri, blindate uşoare BMP şi tancuri cu mitraliere grele", a adăugat martorul citat.