Ilie Sârbu îl ironizează pe premier

palatul-victoria-interior.jpg

Ilie Sârbu se aşteaptă ca Palatul Victoria să aibă un alt chiriaş, în locul lui Emil Boc.

Eşalonarea majorărilor salariale câştigate de profesori în instanţă reprezintă "un tertip al lui Emil Boc", spune la RFI liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu. "Profesorii n-au nici o vină că noi, partidele politice eram în campanie, eram încălziţi în vremea respectivă şi voiam să luăm cât mai multe voturi!", declară Ilie Sârbu despre legea privind majorarea salariilor cu 50%. "Precizările premierului de la TVR au fost aberante", iar "anunţurile privind ieşirea din criză sunt hilare", continuă senatorul PSD.

Rep: Premierul Emil Boc a declarat luni seară la TVR că lucrează la intensitate de parcă fiecare zi ar fi ultima. Când credeţi că va fi ultima zi?

I.S.: Ultima zi va fi probabil în momentul în care domnul Băsescu va spune că de astăzi va trebui să plece. În rest, nu cred în nici un scenariu, în nici un fel de convingere a domnului Boc sau de intenţie. Aşa cum îl cunoaştem cu toţii pe domnul Băsescu, nu cred că renunţă (la varianta unui premier independent - n.r.). Nu-l va convinge nimeni să renunţe la ideea de a lua povara de pe umerii PDL-ului şi a o pune pe umerii unui independent. Mai e un an, aproape doi ani până la alegerile generale şi ştiţi cum e, oamenii până la urmă o să uite că a fost Boc la Guvern şi toate relele o să le ia independentul. O va spune chiar domnul Băsescu: "n-am avut cum, n-am avut ce face, a fost singura soluţie", ştiţi explicaţiile care urmează.

 

Rep: Guvernul analizează reducerea CAS de la 44% la 41%. Ar fi o idee bună?

I.S.: Ideea e bună, dar părerea mea e că nu o s-o facă, ea se află şi-n programul nostru. Sunt doar intenţii deocamdată. Pe criza pe care ne-o tot pune domnul Boc în faţă şi pe măsurile pe care le-a luat până acum, m-aş mira să vină şi cu o măsură pozitivă, care să mai ia din greutatea pe care o au firmele şi contribuabilul în spate şi să o ducă spre altă zonă. Deci nu cred. Ar fi bine să se întâmple lucrul acesta, dar nu cred!.

 

Rep: Premierul a anunţat că majorările salariale obţinute de profesori în instanţă vor fi plătite eşalonat. Cum vi se pare ideea?

I.S.: E un alt tertip al domnului Boc. Atunci, de ce e nevoie să-şi angajeze acum iarăşi răspunderea? Îi e teamă că justiţia va rezolva în continuare aceste cazuri? Există o lege, profesorii n-au nici o vină că noi, partidele politice eram în campanie, eram încălziţi în vremea respectivă şi voiam să luăm cât mai multe voturi! Noi, PSD-ul am avut atunci o justificare şi am avut şi un argument în baza căruia am decis majorarea. Ceilalţi n-au fost de acord. După aceea, apropiindu-se campania, au votat toţi, până şi ministrul de atunci a votat în Parlament. Prin intermediul acestei angajări (de răspundere - n.r.), nu face altceva decât să încalce deciziile justiţiei sau să le blocheze.

Ilie Sârbu, intervievat de Cosmin Ruscior