Geoană: Niciodată nu m-am gândit la demisia din PSD

geoana-niciodata-nu-m-am-gandit-demisia-psd.jpg

Mircea Geoană revine în PSD, după suspendarea de şase luni.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, spune la RFI că nu s-a gândit "niciodată" la plecarea din Partidul Social Democrat (PSD). El declară că are "o obligaţie faţă de milioanele de români", care au avut încredere în el. "Voi încerca să pun umărul la înfrângerea actualei puteri", mai afirmă Geoană, care fusese suspendat din partid pentru şase luni, în urma unor declaraţii la adresa preşedintelui Victor Ponta.

Rep: Suspendarea dvs. din PSD, domnule Mircea Geoană, a expirat. Ce veţi face acum?

M.G.: Voi încerca să contribui în măsura puterilor mele la formularea unei alternative la modul în care este condusă ţara, economia şi societatea astăzi. Voi încerca să-mi folosesc vocea şi influenţa mea în ţară şi în străinătate pentru a pregăti un proiect care să readucă un minim de creştere economică şi o diminuare de costuri sociale în România şi voi încerca să pun umărul - o spun foarte direct - la înfrângerea actualei puteri, pentru că cel târziu la anul e nevoie obligatoriu de alternativă, e nevoie de o schimbare de registru politic. Sper într-un parteneriat corect cu colegii mei din PSD.

 

Rep: V-aţi gândit vreo clipă la plecarea din PSD şi la înfiinţarea altui partid?

M.G.: Niciodată nu am luat în considerare o astfel de variantă. În momentul în care ai fost preşedintele acestui mare partid, obligaţiile mele, dincolo de nemulţumiri, dincolo de motive mai mari sau mai mici de nemulţumire, am o obligaţie faţă de milioane de români care au avut încredere în mine, faţă de sute de mii de colegi, mulţi dintre ei anonimi, care au avut încredere în mine şi le datorez în continuare să dau înapoi şi partidului şi ţării ceea ce am primit, pentru că am fost un om norocos şi am obligaţia să pun umărul pentru a merge mai departe.

 
Mircea Geoană, intervievat de Cosmin Ruscior, despre expirarea suspendării din PSD