Generalul Petraeus, audiat la Bruxelles

Generalul american David Petraeus, proaspăt numit în funcţia de comandant al forţelor internaţionale din Afganistan a şi venit la sediul NATO din Bruxelles, unde a expus viziunea sa de protecţie a populaţiei afgane, în conflictul ISAF-ului cu talibanii, transmite corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan.

Generalul american David Petraeus, proaspăt numit în funcţia de comandant al forţelor internaţionale din Afganistan a şi venit la sediul NATO din Bruxelles, unde a expus viziunea sa de protecţie a populaţiei afgane, în conflictul ISAF-ului cu talibanii, transmite corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan (audio).

Generalul Petraeus a explicat la Bruxelles că doreşte o întărire a protecţiei soldaţilor americani şi cei ai NATO, prezenţi în Afganistan, ca şi o mai bună protecţie a populaţiei civile.

Aceasta ar trebui ferită de bombardamentele împotriva talibanilor, ceea ce s-ar realiza prin reducerea masivă a utilizării forţei.

SUA şi NATO au suferit pierderi importante în Afganistan, în ultimele două luni, dar cei 119 mii de soldaţi ai Forţei de Acţiune Internaţională (ISAF) nu-şi vor recăpăta dreptul de a riposta în caz de atac.

Strategia lui Petraeus, deja aplicată în Irak şi recent şi în Afganistan este de a atrage de partea Guvernului afgan simpatia populaţiei civile, în detrimentul talibanilor.

Folosirea violenţei împotriva luptătorilor de gherilă a avut efecte dezastruoase asupra populaţiei paştune din sudul Afganistanului, unde cauza talibanilor - şi ei paştuni - i-a convins pe civili.

Trupele americane şi restul soldaţilor prezenţi pe teren nu vor fi reduse, iar logica angajamentului militar în Afganistan este cea corectă, a afirmat Petraeus în prezenţa secretarului general al NATO, dar va trebui să verificăm că ea este corect aplicată.

Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan.