Dosarul Schengen aprinde spiritele la Bucureşti

schengen-aeroport.jpg

Aderarea la Spaţiul Schengen în martie 2011 este pusă sub semnul întrebării.

România poate condiţiona aderarea Croaţiei la UE şi poate denunţa unilateral MCV, dacă este folosit în alte domenii şi devine un handicap, declară Teodor Baconschi pentru Adevărul. Declaraţiile ministrului român de Externe în dosarul Schengen provoacă reacţii : Laura Ştefan, expert în justiţie la SAR şi preşedintele de onoare al UNPR, Cristian Diaconescu taxează afirmaţiile demnitarului.

În ce priveşte eliminarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare în cazul României, Laura Ştefan spune că situaţia e ceva mai complicată : "Până la urmă, la momentul aderării la Uniunea Europeană, România a acceptat să fie monitorizată. Adică aderarea s-a făcut sub condiţia acceptării acestei monitorizări. Deci a veni acum după x ani să spunem că nu suntem de acord cu o condiţie a aderării ar fi foarte dificil".

"Cred că ne arătăm muşchii, însă nu ştiu dacă e cea mai înţeleaptă atitudine politică externă. Ar fi fost mai înţelept să mergem pe un discurs similar cu cel al Bulgariei, care face diferenţierea între Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi aderarea la Spaţiul Schengen, necontestând nici Mecanismul şi nici faptul că mai există încă întârzieri şi pe chestiunile tehnice", afirmă Laura Ştefan.

Ameninţarea ministrului de externe, lipsită de fundament

Mihaela Gherghişan, Corespondentul RFI la Bruxelles

AscultăDownload

Declaraţiile ministrului de Externe îl deranjează şi pe preşedintele de onoare al Uniunii Naţionale pentru Progresul României, Cristian Diaconescu. El susţine că abordarea lui Teodor Baconschi, privind condiţionarea aderării Croaţiei la UE este "neinspirată, contraproductivă şi injustă".

"Doresc să calific abordarea conform căreia România ar putea condiţiona, din perspectiva Mecanismului de Cooperare şi Verificare, aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană drept o abordare neinspirată, contraproductivă şi injustă faţă de o ţară prietenă şi o naţiune cu vocaţie europeană", spune Cristian Diaconescu, într-o declaraţie pentru Mediafax.

"Croaţia nu se face vinovată în nici un caz de felul în care am ştiut noi să ne gestionăm problemele de migraţie în zona occidentală a Europei şi nici de felul în care am reuşit să îi convingem pe occidentali de performanţele României", mai declară preşedintele de onoare al UNPR.

România poate condiţiona aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană şi poate denunţa unilateral Mecanismul de Cooperare şi Verificare, în cazul în care este folosit în alte domenii şi devine un handicap. Iată ce declară ministrul de Externe, Teodor Baconschi, într-un interviu pentru Adevărul.

Dacă Mecanismul de Cooperare şi Verificare va fi folosit nu atât ca mijloc de cooperare, ci mai curând ca pretext de presiune în alte domenii, România nu are de ce să-l mai menţină, spune şeful diplomaţiei române.

Laura Ştefan, în dialog cu Ioana Haşu