Diaconescu: E nevoie de dialog cu Rusia pe tema scutului antirachetă

"E nevoie de cooperare şi dialog cu Rusia, pe tema scutului anti-rachetă, pentru a evita escaladarea în regiune". Declaraţia a fost făcută la RFI de preşedintele UNPR, Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe. El precizează că viitorul scut american din România este unul defensiv şi nu e îndreptat împotriva Rusiei.

În opinia lui Cristian Diaconescu, "faptul că au loc dezbateri, inclusiv pe dimensiunea parlamentară a relaţiilor internaţionale este un lucru bun. Sigur, există pe de o parte, preocupări în legătură cu acest sistem politico-militar defensiv, iar pe de altă parte, există decizia privind amplasarea acestui scut antirachetă, având drept unic scop apărarea a sute de milioane de oameni care locuiesc în această parte a Europei".

Cristian Diaconescu e de părere că "scutul antirachetă reprezintă o contribuţie la apărarea NATO, pe care România şi SUA o aduc, este un proiect defensiv. Deciziile în privinţa scutului şi toate consecinţele juridice ale proiectului se iau în primul rând înăuntrul Alianţei Nord-Atlantice".

Fostul ministru de Externe precizează că "inclusiv în Tratatul politic de bază dintre România şi Federaţia Rusă figurează o prevedere prin care se spune foarte clar că toate aranjamentele de securitate, pe care cele două părţi şi le asumă reprezintă reflectarea interesului lor naţional, deci sunt deplin suverane în luarea acestor decizii. Deci dacă se va pune problema unor garanţii, această decizie trebuie luată înăuntrul Alianţei Nord-Atlantice".

 

Diaconescu: Nu cred că este momentul unei escaladări militare în regiune

 

Oficialii de la Moscova spuneau recent că Rusia îşi va întări arsenalul nuclear, dacă nu se ajunge la un acord în privinţa scutului antirachetă. Cristian Diaconescu consideră că "sunt declaraţii de care trebuie să se ţină seama, în mod categoric, dar nu cred că este momentul unei escaladări militare în regiune şi am sesizat cel puţin din întâlnirea cu reprezentanţii Rusiei la Adunarea Parlamentară a NATO o disponibilitate destul de serioasă pentru dialog şi cooperare în continuare şi cred că din acest punct de vedere absolut toate statele din regiune trebuie să-şi menţină angajamentele deja asumate, inclusiv în ceea ce priveşte Tratatul START".

Întrebat care ar putea fi punctul de compromis cu Rusia pe tema scutului antirachetă, Cristian Diaconescu a răspuns: "Înţelegerea raţiunii amplasării acestui sistem, cooperarea, dialogul şi mai ales găsirea unor variante prin care să se evite escaladarea în regiune".

"Ţin să reamintesc faptul că în condiţiile în care s-a realizat o achiziţie a sistemelor militare Mistral din partea Franţei către Rusia, nici România, nici alte state din NATO nu au fost informate. Or, această dezvoltare militară la Marea Neagră poate reprezenta un factor de dezechilibru, pe care la un moment dat va trebui să-l discutăm", conchide vicepreşedintele Senatului.

 
Cristian Diaconescu, intervievat de Cosmin Ruscior, despre scutul antirachetă