Colonelul Gadhafi nu demisioneză şi ameninţă protestatarii

libya.jpg

Colonelul Gadhafi în timpul intervenţiei televizate.REUTERS/Libyan State Television/Handout

Liderul libian, Muammar Gadhafi, a apărut, marţi seară, la postul naţional de televiziune. A fost o intervenţie marcată de furie, în care, mai bine de o oră, colonelul Gadhafi a anunţat încă de la început că nu va demisiona şi i-a ameninţat cu "pedeapsa cu moartea" pe manifestanţii înarmaţi. Vorbind despre el la persoana a treia singular, Gadhafi a folost termeni ca "martir" sau "revoluţionar". Un portret de Matei Vişniec.

Liderul libian, care se confruntă cu o revoltă populară fără precedent de mai bine de o săptămână, a dat asigurări că va restabili ordinea şi a ameninţat protestatarii cu o represiune sângeroasă. El a cerut armatei şi poliţiei să preia controlul asupra situaţiei din ţară.

În replică, secretarul de stat american, Hillary Clinton, a declarat că "violenţele sunt inacceptabile".

Colonelul Gadhafi, personaj macabru şi insolit - Matei Vişniec

"Un adevărat despot oriental, cel mai insolit din spaţiul arab, megaloman, paranoiac, brutal şi sîngeros". Iată cum îl caracterizează, marţi, pe liderul libian editorialistul ziarul LE FIGARO. Toţi comentatorii sunt de acord în ce-l priveşte pe Muammar Gadhafi: el a fost şi a rămas un şef de stat periculos care a reuşit, în plus, să păcălească Occidentul.

În 1969, cînd avea doar gradul de căpital şi a luat puterea printr-o lovitură de stat, dictatorul de la Tripoli a jucat pe cartea romantismului revoluţionar: el s-a vrut un lider al lumii a treia, al lumii arabe, al ţărilor nealiniate, pe scurt, un "opozant" planetar în raport cu duşmanul său numărul unu, Occidentul.

De altfel şi Occidentul l-a desemnat ca duşman numărul unu cînd Gadhafia început să finanţeze numeroase insurecţii şi mişcările teroriste de pe planetă, începînd cu cele africane şi contiunînd cu Armata republicană irlandeză (IRA) şi cu sandiniştii din Nicaragua.  Pe plan intern, el este autorul unui simulacru de transferare a puterii în mîna poporului, întrucît imediat după venirea sa la cîrma Libiei a creat un fel de "comitete populare" amintind de sovietele create de Lenin.

De altfel într-o anumită fază a existenţei sale el a strîns relaţiile cu blocul comunist şi cu Uniunea Sovietică, iar în 1974 a semnat un contract enorm cu Moscova care i-a oferit un substanţial sprijin militar.

De numele său sunt legate cîteva atentate extrem de sîngeroase comise, începînd din 1986, împotriva occidentalilor. O bombă care a explodat într-o discotecă frecventată de soldaţi americani la Berlin, un avion al companiei americane Pan-Am care a explodat deasupra Scoţiei ucigînd 270 de oameni, un alt avion francez care a explodat deasupra Nigerului ucigînd 170 de persoane…

Pînă la urmă însă Occidentul l-a convins să renunţe la terorism. Americanii i-au dat o lecţie chiar în 1986 bombardîndu-i palatul de la Tripoli. După atentatele de pe 11 septembrie 2001 Muammar Gadhafis-a temut însă că i s-ar putea rezerva soarta lui Sadam Hussein şi a deschid larg porţile Libiei pentru interesele occidentale. Cei care l-au ajutat să redevină "respectabil" au fost George Walker Bush dar şi numeroşi lideri europeni printre care Silvio Berlusconi şi Nicolas Sarkozy.

Despre dictatorul de la Tripoli s-ar putea spune că s-a considerat întotdeauna oarecum lipsit de noroc: el s-ar fi vrut preşedinte într-o ţară mult mai mare decît Libia, care numără doar 6 milioane 5 sute de mii de locuitori. Din acest motiv el a încercat tot timpul să unească Libia cu alte ţări arabe: cu Egiptul, cu Tunisia, cu Siria, cu Ciadul, cu Sudanul cu Nigerul. Ceilalţi dictatori însă din aceste ţări s-au temut de proiectele panarabe ale lui Gadhafi, care se vedea foarte bine în pielea unui mare personaj istoric, unificator al întregii lumi arabe.

Din mai toate ţările occidentale, dar şi din Rusia sau din Turcia sunt lansate în acest moment apeluri în vederea încetării violenţelor în Libia. Trebuie spus, că multe ţări occidentale, în frunte cu Franţa, au investit în anii din urmă în această ţară.

O ţară care se află pe locul al optulea în materie de rezerve mondiale de petrol şi de unde europenii cumpără o cantitate de două ori mai mare de petrol decît din Algeria, de exemplu. În jur de 750 de francezi trăiesc în Libia, unde sunt implantate mai multe grupuri franceze precum Total.

Lui Nicolas Sarkozy i s-a reproşat însă în mod serios că l-a primit la Paris pe Gadhaficu prea multe onoruri. Adevărul este că liderul de la Tripoli le-a promis iniţial francezilor semnarea unor contracte în valoare de 10 miliarde de euro, din care nu s-au concretizat pînă la urmă decît acorduri în valoare de 1 miliard 200 de mii de euro. Scenariul cel mai grav care s-ar putea derula acum în Libia este cel al unui război civil care să ducă la totala prăbuşire a statului, ca în Somalia.

Ceea ce, pentru Europa, care se află la doar cîteva ore distanţă de Libia, ar însemna nu numai un început de "şoc petrolier" ci şi spectrul unei imigraţii masive. Să menţionăm totuşi că Muammar Gadhafi, în schimbul unor ajutoare financiare masive, a împiedicat emigraţia ilegală masivă a africanilor care la un moment dat transformaseră Libia într-o placă turnantă pentru plecarea spre Occident.

Să încheiem acest capitol vorbind şi despre problemele diplomaţiei franceze, care s-a trezit confruntată cu o realitate nouă, şi oarecum nepregătită în faţa ei. În presa franceză se acumulează multe critici faţă de politica arabă a lui Nicolas Sarkozy şi altele legate de persoana ministrului de externe, doamna Michèle Alliot-Marie, precum şi de unii diplomaţi care fac "gafe" precum noul ambasador al Franţei din Tunisia.

Iar marţi, în ziarul LE MONDE, fapt destul de rar, un grup de diplomaţi francezi (care îşi păstrează anonimatul) îi reproşează lui Nicolas Sarkozy grave erori de analiză, un spirit de improvizaţie şi chiar manipularea diplomaţiei franceze în scopuri electorale. 

Respectivul grup spune, citez din LE MONDE : "În materie de diplomaţie, autorităţile politice au de ce să fie contrariate. În ciuda unor iniţiative trîmbiţate acum trei ani, Europa rămîne neputincioasă, în Africa nu avem nici o influenţă, Mediterana ne întoarce spatele, China ne domesticeşte iar Washingtonul ne ignoră". Iată un subiect grav, iar grupul respectiv de diplomaţi cere o adevărată operaţiune de "expertiză" a diplomaţiei franceze pentru "salvarea politicii externe a Franţei".

Matei Vişniec