Băsescu: Nu vom accepta o discriminare din partea nimănui

traian-basescu-0.jpg

Preşedintele Traian Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că România nu acceptă să fie discriminată nici măcar de cele mai puternice state ale UE. "Nu vom accepta o discriminare din partea nimănui, fie ea şi din partea celor mai puternice state ale UE" a arătat şeful statului.

Reacţia preşedintelui Băsescu vine la scurt timp după ce Comisia Europeană a confirmat primirea unei scrisori oficiale semnate de miniştrii de interne francez şi german prin care se cere CE amânarea intrării României în Schengen. Într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, şeful statului a afirmat că "România are dreptul să se bată pentru drepturile ei" şi a subliniat că e important ca Bucureştiul să aibă aceleaşi condiţii pe care le au şi celelalte state.

Reacţie scrisoare

Traian Băsescu, Preşedinte

AscultăDownload

"Dincolo de discriminare se ajunge la exagerări. Domnii miniştri (n.r. semnatarii scrisorii) leagă accesul României în Schengen de gestionarea frontierelor la nivelul UE. Cei doi fac referire la politica de azil a UE ca şi cum ar avea vreo legătură cu accesul României la Schengen. Este o argumentaţie forţată, făcută din lipsa de argumente", a declarat Traian Băsescu.

Şeful statului a promis că va clarifica problema atât la nivel bilateral cât şi la nivel de UE dar şi poziţia celor doi semnatari ai scrisorii. Traian Băsescu a precizat că va face acest lucru după sărbătorile de iarnă: "nu vreau să analizez motivările poziţiilor acestor doi miniştri. Sper să putem clarifica şi la nivel bilateral şi la nivelul Uniuniii Europene această situaţie. În calitate de şef de stat am obligaţia să clarific în timp util poziţia celor doi miniştri de Interne".

Amintim, Franţa şi Germania au cerut oficial amânarea aderării Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen. Într-o scrisoare a miniştrilor francez şi german de Interne către comisarul pentru Afaceri Interne în Comisia Europeană, Cecilia Malmstrom, se spune că această aderare ar fi “prematură”, dacă ar avea loc în martie 2011.

 
Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan în dialog cu Anca Năstase