Barack Obama, dispus la un compromis

barack-obama-dispus-un-compromis.jpg

Barack Obama caută un acord în Congres, pe tema plafonului datoriilor (Foto: Reuters/Kevin Lama)

O soluţie de avarie nici nu intră în discuţie – aceasta a fost până acum poziţia de neclintit a preşedintelui american Barack Obama, în criza datoriilor. Acum, însă, când ceasul ticăie mai tare ca oricând, Obama pare dispus să accepte şi o ridicare pe termen scurt a plafonului datoriilor publice, pentru a mai câştiga timp de negociere.

Mai sunt mai puţin de două săptămâni şi SUA vor intra în incapacitate de plată, dacă blocajul dintre republicani şi democraţi nu va fi ridicat cumva. O veste bună există însă: măcar preşedintele Barack Obama dă semne de disponibilitate la compromis.

Şeful Casei Albe ar accepta o ridicare pe termen scurt a plafonului maxim al datoriei suverane, dacă în acelaşi timp, părţile se angajează să lucreze la o soluţie pe termen lung.

Măsura ar da tuturor partidelor, în primul rând, timp. Conform Casei Albe, o soluţie temporară ar evita incapacitatea de plată şi ar da răgaz Congresului să elaboreze un pachet legislativ cuprinzător. Anterior, Obama declara că se va opune oricărei soluţii pe termen scurt prin veto.

 

Ziua Z, 2 august

 

Până pe 2 august au timp democraţii şi republicanii să cadă de acord asupra datoriei suverane. Altfel, SUA nu sunt ameninţate numai de încetarea plăţilor sociale, ci şi de o recesiune puternică. Punctul sensibil al negocierilor îl reprezintă impozitele: republicanii nu vor să se atingă de ele, democraţii vor să taxeze mai mult bogaţii.

Conform unor surse apropiate Casei Albe, administraţia Obama intenţionează să nu mai trimită nicio lege în Congres deocamdată. Acordurile de liber schimb cu Coreea de Sud, Columbia şi Panama vor fi îngheţate pentru moment, pentru a elibera agenda politicienilor din Congres.