Altfel despre Kosovo

200802-2804.jpg

Altfel despre Kosovo

17 februarie 2008 : Kosovo isi proclama independenta si devine cel de-al 46-lea stat al Europei geografice. Pana acum nimic extraordinar. In 2005, in aceeasi regiune a Balcanilor de vest aparea un nou stat independent - Muntenegru - recunoscut fara probleme de comunitatea internationala. Astazi, recunoasterea independentei Kosovo intampina greutati, teritoriul in cauza neavand nici o traditie statala iar secesiunea fiind provocata de etnia albaneza dominanta. In plus, reactia Belgradului este mult mai accentuata deoarece Kosovo ocupa un loc cu totul special in istoria poporului sarb : a fost inima statului medieval sarb inainte de ocupatia otomana survenita in 1389. Teritoriul va ramane in componenta Imperiului otoman pana in 1913 si va fi organizatin vilayet. Istoriografia sarba sustine fara temei ca ocupatia otomana a determinat migratia sarbilor crestini si deci schimbarea raportului etno-demografic in favoarea albanezilor. Or, prezenta masiva a albanezilor in Kosovo nu se datoreaza numai integrarii provinciei in Imperiul Otoman. La 1389 albanezii erau crestini (islamizarea albanezilor este foarte tarzie, in secolul al XVII-lea) si se aflau deja in numar mare in Kosovo. Chiar daca teritoriul in cauza a fost inima regatului medieval sarb, in acea epoca nu exista principiul nationalitatilor. Cu alte cuvinte un sarb era un locuitor al statului sarb si nu in mod necesar un etnic sarb (putea fi valah, albanez etc.). Pe de alta parte se uita de fuga masiva a albanezilor in Sicilia, Puglia si in Calabria dupa moartea lui Skanderbeg, in secolul al XV-lea. In concluzie, albanezii laolalta cu sarbii au suferit in mod egal de pe urma dominatiei otomane. Este drept ca marea majoritate a albanezilor s-a islamizat dar procesul de islamizare nu i-a ocolit nici pe sarbii din Bosnia si Hertegovina !

Dar Kosovo este un simbol si pentru istoria albanezilor. Aici a inceput in secolul al XIX-lea miscarea de autonomie politico-culturala "Renasterea nationala", miscare privita cu simpatie de sarbi. Dar in 1912 izbucneste primul razboi balcanic iar armata sarba patrunde in Kosovo si ocupa orasele Pristina si Prizren. Atrocitatile comise de soldatii sarbi sunt descrise intr-un raport al fundatiei americane Carnegie. Citind raportul din 1913, am fost surpins sa constat ca imaginile din Kosovo din 1999 nu au nimic nou: «incendieri de case si de sate, crime contra persoanelor inocente si dezarmate, violenta extrema, hotii si brutalitati de tot felul. Acestea sunt mijloacele utilizate de trupele sarbo-muntenegrene pentru a schimba complet caracterul etnic al tuturor regiunilor locuite de albanezi ». Cu toate acestea Conferinta ambasadorilor de la Londra va atribui provincia Kosovo regatului sarb caci a cioparti teritoriul albanez nu insemna altceva decat a cioprati teritoriul otoman. Iata justitia in spiritul puterilor europene de atunci.

Romania a participat la Conferinta de la Londra din 1912 - 1913 si a avut in acea epoca o pozitie mult mai nuantata decat astazi. Tara noastra era reprezentata de ministrul plenipotentiar la Londra, N. Misu (aroman de origine), un diplomat de exceptie (apreciere confirmata si de contele Lichnowski, ambasadorul german la Londra). Romania s-a pronuntat pentru o Albanie independenta in care toate nationalitatile sa fie reprezentate, in primul rand aromanii. Desigur, Romania era obligata atunci sa respecte interesele strategice ale regatului sarb. Influenta Romaniei in afacerile albaneze era mare : i-a dat Albaniei si primul suveran - Wilhelm de Wied, nepotul reginei Elisabeta - care inainte de a se duce in Albania pentru a-si lua in primire tronul a trecut pe la Sinaia unde s-a sfatuit cu Nicolae Iorga. (Pentru cine este curios, Principele de Wied este inmormantat la Bucuresti in Biserica Luterana).Dupa primul razboi mondial albanezii, sustinuti de Italieni , vor pune problema Kosovo pe masa conferintei de pace de la Paris : fara succes deoarece Franta sustinea crearea unui mare stat iugoslav. Abia dupa 1941, Italia ocupa Kosovo si il alipeste Albaniei pentru a castiga fidelitatea albanezilor din Albania. Dupa 1945 Kosovo este integrat Iugoslaviei lui Tito dar are statut de provincie autonoma. Acest lucru insemna ca are toate drepturile unei republici insa nu are dreptul la secesiune. Autoritatile titoiste au infiintat si o universitate la Pristina unde albanezii puteau intra inclusiv cu note foarte mici si multi profesori kosovari au primit titlul de academician al Academiei de Stiinte din Belgrad. Faptul ca albanezii din Kosovo puteau circula inclusiv in strainatate a creat un sentiment de superioritate al acestora fata de albanezii din Albania care se zbateau in saracia egalitara a regimului Hoxha. Evenimentul la care asistam - separarea definitiva - este exemplar pentru unde poate duce o politica proasta, respectiv cea promovata de Milosevici care a taiat orice punte de dialog intre sarbi si albanezii din Kosovo. Pentru cine nu doarme din cauza nasterii unei Albanii mari, ii asigur ca evenimentul este departe. Elitele albaneze de la Tirana nu sunt inca pregatite sa imparta puterea cu elitele de la Pristina.

Italia, Stefan POPESCU

2/19/2008;13.30h