Algeria apără decizia de a găzdui familia lui Gaddafi

algeria-apara-decizia-gazdui-familia-lui-gaddafi.jpg

Tensiuni între Guvernul Algeriei şi Consiliul Naţional de Tranziţie din Libia (Foto: RFI)

Algeria justifică decizia de a autoriza intrarea pe teritoriul său a familiei lui Muammar Gaddafi. Trei copii şi soţia liderului libian au primit acces "din motive strict umanitare", a declarat marţi, 30 august, purtătorul de cuvânt al Ministerului algerian de Externe, Amar Belani.

Guvernul algerian explică decizia de a-i accepta pe unii membri ai familiei lui Muammar Gaddafi. "Aceste persoane au fost admise în Algeria din motive strict umanitare. I-am informat pe secretarul general al ONU, pe preşedintele Consiliului de Securitate şi pe preşedintele Consiliului Executiv al CNT (Consiliul Naţional de Tranziţie)", a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului algerian de Externe, Amar Belani.

El nu precizează unde se află cei trei copii primiţi în Algeria, Aisha, Mohamed şi Hannibal şi nici Safia, cea de-a doua soţie a liderului libian.

Decizia Algeriei a provocat furia rebelilor libieni. "Vom solicita Algeriei să îi aducă" înapoi în Libia, declara Mohammed al-Allagy, un membru al conducerii Consiliului Naţional de Tranziţie.

Familia lui Muammar Gaddafi a primit aşadar acceptul de a traversa Algeria, din "motive umanitare". "Algeria a declarat că a oferit spaţiu de tranzit pentru a merge într-o ţară terţă, nu putem confirma, dar ei au declarat că i-au primit din motive umanitare", declara anterior purtătorul de cuvânt al Guvernului rebel, Mahmoud Shammam.

Rebelii libieni nu înţeleg cum poate fi salvată familia Gaddafi, mai spunea el. "A salva familia Gaddafi nu este un act pe care noi îl salutăm sau îl înţelegem. Am vrea ca aceste persoane să revină", preciza Mahmoud Shammam.