Adrian Severin, la un pas de a-şi pierde imunitatea

adrian-severin-un-pas-pierde-imunitatea.jpg

Adrian Severin susţine că este nevinovat.

Comisia Juridică a Parlamentului European a votat în unanimitate ridicarea imunităţii parlamentare a  eurodeputatului Adrian Severin. Votul în plen va avea loc joi, 23 iunie.

Corespondentul RFI la Bruxelles, Mihaela Gherghişan

Parlamentul European reunit în plen ar putea confirma votul din Comisia Juridică. În acel caz, Adrian Severin va  fi cercetat penal.

Cererea de ridicare a imunităţii a sosit la Bruxelles pe 5 aprilie, de la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), în scopul de a-l cerceta penal pe Adrian Severin.

El este suspectat de luare de mită şi trafic de influenţă, după ce a promis sprijinul său pentru modificarea unei prevederi europene, unei firme fictive de lobby, contra sumei de 12 mii de euro.

Adrian Severin a fost audiat de Comisia Juridică pe 25 mai, într-o şedinţă cu uşile închise. În urma acesteia, eurodeputatul a explicat presei că se simte victima unei persecuţii politice.

Un raport al Parlamentului European privind cazul Severin, votat acum de Comisia Juridică explică însă că nu există niciun indiciu care să arate că s-a dorit aducerea unui prejudiciu politic eurodeputatului.

 

Adrian Severin ridică obiecţii

 

Adrian Severin a ridicat obiecţii şi asupra felului în care ziarişti deghizaţi în lobbyişti au pătruns cu legitimaţii false în Parlamentul European, în scopul de a-l atrage în cursă.

Raportul Parlamentului arată că această acţiune a ziariştilor poate fi criticată din punct de vedere etic şi poate ridica semne de întrebare privind corectitudinea presei în raport cu parlamentarii europeni.

Imunitatea parlamentară a lui Adrian Severin, odată ridicată printr-un vot în plenara Parlamentului European, poate fi recâştigată la sfârşitul anchetei penale, dacă se dovedeşte nevinovăţia sa.

 

Adrian Severin se declară nevinovat

 

Europarlamentarul Adrian Severin afirmă într-un comunicat: "Reafirm completa nevinovăţie în privinţa acuzaţiilor formulate de ziarul britanic Sunday Times, precum şi convingerea că adevărul în legătură cu înscenarea şi provocarea puse la cale împotriva mea va ieşi la lumină. În acest sens, este necesară o cercetare obiectivă şi profesionistă. De aceea, salut orice hotărâre care deschide calea către o asemenea cercetare".