Francezii mănâncă mai prost decât americanii

Stupoare printre consumatorii francezi: ei au aflat, în urma unui studiu comparativ, că au în sânge un procent mai mare de pesticide comparative cu americanii. Greu de înţeles cum e posibil acest lucru într-o ţară renumită pentru plăcerea ei de a mînca, pentru importanţa care i se acordă gastronomiei. Adevărul este însă acesta, teribil şi alarmant.

Agricultura intensivă utilizează pesticide, industria alimentară utilizează pesticide, iar ele trec în mod natural în sângele consumatorului. La sfârşitul lunii trecute a fost organizată în Franţa o "săptămână anti-pesticide".

Manifestarea a ajuns la a şasea ediţie şi implică asociaţii de consumatori, organizaţii ecologiste, precum şi diverşi actori ai vieţii sociale începând cu nutriţioniştii şi terminând cu asociaţii de părinţi. Este oare însă posibil să mâncăm timp de o săptămână alimente fără pesticide? Cam greu, recunosc iniţiatorii operaţiunii, întrucât substanţele chimice ne-au invadat cotidianul.

Totuşi, nu strică să învăţăm să privim şi să descifrăm mesajele de pe etichete. Sau chiar să fim atenţi la cum arată produsul. Când într-un supermarket dăm peste grămezi de struguri care arată de altfel foarte bine dar găsim undeva şi menţiunea "a se spăla înainte de consum", ei bine, această simplă frază trebuie să ne pună pe gânduri. Pentru că în acest caz strugurii respectivi nu au suportat doar un tratament cu pesticide în faza de producţie, ci şi un al doilea tratament chimic pentru a rezista în faza de transport. Aşa că... atenţie eventual la strugurii care arată excelent dar care vin din Peru, de exemplu.

În mod sistematic, deci, fructele şi legumele din import şi mai ales cele care sunt aduse de la mare distanţă riscă să aibă un procent mai mare de pesticide decât cele produse pe o rază de 50 sau o sută de kilometri de locul unde sunt cumpărate.

În Franţa există norme precise legate de procentul de pesticide pe care îl poate conţine un produs fără să dăuneze sănătăţii. Din păcate, controalele pun în evidenţă faptul că aceste procente depăşesc deseori pragul admis, inclusiv în alimentaţia pentru copii. Pe data de 31 martie un grup de tineri militanţi ecologişti au manifestat în faţa Adunării Naţionale Franceze cu lozinca:

"Nu, merci, nu vrem să fim o generaţie de cobai". Protestul lor era mai larg: o mulţime de elemente cancerigene s-au descoperit recent în tot felul de alimente şi materiale. Franţa a interzis între timp bisfenolul A, un compozant chimic care se regăseşte în unele ambalaje din plastic, inclusiv în canetele de băuturi. Poluarea chimică este însă mult mai vastă, spun militanţii ecologişti, ei denunţînd o întreagă gamă de "poluanţi", de la organismele modificate genetic până la unde electromagnetice.

Ce poate face însă omul de rând împotriva pesticidelor? El poate opta, de exemplu, pentru produsele bio, altfel spus rezultate dintr-o agricultură biologică şi economică, fără utilizare de îngrăşăminte chimice şi pesticide de sinteză. Aceste produse însă sunt ceva mai scumpe, iar pentru cel care vrea să mănânce şi pâine bio, să bea şi vin bio, cheltuielile cresc. În mod paradoxal, societatea de consum care ne promitea abundenţa ne-a adus... raritatea.

Altfel spus, produsele cu adevărat bune, sănătoase şi de calitate sunt din ce în ce mai rare şi deci din ce în ce mai scumpe. Iar experţii au găsit pesticide chiar şi în... pâinea bio, şi aceasta din cauza faptului că boabele de grîu bio trec prin silozuri înainte de a deveni aluat, ori, în aceste silozuri grâului i se aplică un tratament cu pesticide pentru a nu fi devorat de diverse rozătoare...

Concluzia acestei săptămâni a vigilenţei împotriva pesticidelor este următoarea: cumpărătorul trebuie să devină mai prudent, mai atent, mai critic, să nu se lase păcălit de etichete şi de tot felul de reclame şi de reduceri de preţuri. A alege un produs de bună calitate într-un supermarket a devenit azi un gest de supravieţuire într-o junglă.