Va cumpăra China Europa?

va-cumpara-china-europa.jpg

Interesele economice ale Chinei în Europa, subliniate de presa europeană.

În contextul eforturilor europene de a salva Grecia şi odată cu ea moneda unică europeană, marea reuşită a Uniunii Europene ar fi aceea de a se consolida ca entitate politică. Or în această privinţă, mai este un drum lung de făcut, iată concluzia multor comentatori.

Ce mai au în comun Statele Unite şi China, pe lângă faptul că economiile lor au intrat într-o strânsă şi ireversibilă împletire şi dependenţă?, se întreabă un editorialist, în ultimul număr al publicaţiei Courrier International. Tot el formulează un răspuns extrem de limpede: atât Statele Unite, cât şi China doresc ca Uniunea Europeană să rămână un "pitic" politic pe plan internaţional, altfel spus o voce modestă (chiar dacă în spatele ei se află 350 de milioane de oameni, care au o monedă unică în comun).

În viziunea acestui comentator, Philippe Thureau-Dangin, nici americanii şi nici chinezii, pentru motive uneori diferite şi alteori comune, nu doresc ca europenii să reuşească o veritabilă integrare politică, eventual crearea unei veritabile guvernanţe economice.

"Dezbină şi stăpâneşte", spune o vorbă veche, care există în toate limbile. Or China, care încearcă să-şi investească acum enormul activ în dolari, pare să fi pus ochii pe Europa, unde cumpără ba o înterprindere precum Volvo, ba un port la Mediterana, ba nişte terenuri agricole, ba o datorie publică…

 

China profită de criza euro

 

Criza monedei unice europene euro este profitabilă pentru Beijing, spun specialiştii. Iar chinezii-mai scrie Courrier International-au înţeles că Bruxelles-ul nu există ca forţă politică şi că asupra unor europeni divizaţi este mai uşor de exercitat o influenţă puternică.

Pe fondul crizei din Grecia şi al planului de austeritate adoptat de Atena, în multe cotidiene am putut citi acest titlu: "Grecia, de vânzare".

Publicaţia Courrier International îşi intitulează dosarul din ultimul număr: "Şi dacă China cumpără Europa…", cu trei puncte după titlu, ceea ce amplifică gravitatea mesajului.