România - Copenhaga : Cel mai mare parc eolian din Europa

Cel mai mare parc eolian din Europa situat pe uscat va fi ridicat în Dobrogea. Compania cehă CEZ va începe construcţia toamna aceasta. România intră astfel în rândul ţărilor europene care obţin energie din resurse regenerabile. Pasul este unul important, deoarece aduce România mai aproape de ţinta Uniunii Europene de a reduce emisiile de dioxid de carbon cu o cincime până în 2020. Luni debutează Conferinţa de la Copenhaga, asupra schimbărilor climatice.

Mori albe uriaşe care îşi mişcă paletele în bătaia vântului. Nu este o imagine tipic olandeză, ci una care ar putea deveni emblema Dobrogei.

Acest lucru se va întâmpla în viitorul apropiat, pentru că lângă Constanţa va apărea cel mai mare parc eolian din Europa situat pe uscat, care va avea o capacitate de şase sute de megawati.

Proiectul va aduce România cu un pas mai aproape de cerinţele Uniunii Europene, care militează pentru folosirea resurselor regenerabile, crede doctorul Ionuţ Purica, expert pe probleme de mediu al Academiei Române.

"Eolianul este una din formele de energie regenerabilă care e foarte "la modă" în momentul ăsta ca mod de exploatare şi ca tehnologie pusă la punct până la un anumit nivel, care să poată să fie exploatată efectiv şi să aducă o contribuţie semnificativă. Când nu bate vântul pierzi din sistem se opresc şase sute de mega-wati de eolian, trebuie să ai o rezervă cu care să acoperi aşa ceva, iar vântul bate sau nu bate după cum vrea el. Chestia asta înseamnă că se va construi undeva sau se va angaja undeva o rezervă care să acopere aceşti şase sute de mega-wati", spune Ionuţ Purica.

Proiectul energetic în care compania cehă CEZ a investit circa un miliard de euro va dura până în 2010. Când va fi complet operaţional, parcul eolian va reprezenta aproape o treime din energia regenerabilă din România, incluzând şi enegia hidro.

Acest lucru poate aduce un plus pentru economia României, apreciază analistul economic Radu Soviani de la The Money Channel.

"Energia ieftină, regenerabilă, produsă în România poate contribui la folosirea unei energii ieftine în viitor pentru industria românească. Odată ce acest proiect va deveni operaţional, el va reprezenta practic o treime din piaţa energiei regenerabile din România, care este destul de mare, dacă punem energie regenerabilă şi energia hidro. Ştiu că la nivelul anului 2006, energia hidro reprezenta undeva la o treime din producţia de energie electrică a României. Ne apropiem de energie mai puţin costisitoare prin energia nucleară, cea hidro şi mai nou acum prin energia eoliană", explică Radu Soviani.

Energie mai ieftină nu înseamnă însă neaparat preţuri mai mici pentru consumatori, mai ţine el să explice : "Teoretic ar trebui să însemne un preţ mai mic pentru consumatori, doar teoretic. Practic, nu vom avea neapărat acelaşi rezultat, pentru că şi piaţa energiei este o piaţă globală. Din sistemul energetic naţional, surplusul de energie poate merge la export".

La capitolul energie eoliană, proiectele curg în România, însă nici unul nu a fost dus la capăt. Tot în 2010 ar urma să fie finalizat un parc eolian la Cluj, întins pe o sută de hectare. Situat la o înălţime de peste 1200 de metri, acesta ar urma să îl detroneze pe cel din Franţa, care deţine titlul de cel mai înalt parc din Europa.

Până atunci, România face ce poate pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon cu 20% până în 2020, termen impus de Uniunea Europeană. Mai exact, se reorientează spre energia nucleară.

Folosirea acestui tip de energie, aspru combătută de organizaţiile de mediu va reveni, pe fondul creşterii preţului la petrol şi gaze naturale, apreciază expertul de mediu din Academia Română, Ionuţ Purica : "În momentul ăsta, deja nuclearul este revăzut foarte atent în Uniunea Europeană, mai ales în contexul politicii de reducere de CO2".

La capitolul energie verde, România stă bine în rapoarte. Să mai spunem totuşi că în prezent energia eoliană nu aduce un aport prea mare industriei energetice. Acum, din energia verde se obţin şapte megawati.

Andreea Pietroşel, despre parcul eolian din Dobrogea.