Rezerva Federală - oracol al pieţelor financiare

ben-bernanke.jpg

Ben Bernanke, presedintele Federal Reserve

Preşedintele Federal Reserve, Ben Bernanke, se va adresa astăzi, la orele 16 (ora României) mai multor şefi de bănci centrale invitaţi la conferinţa organizată anual de banca centrală americană la Jackson Hole, în statul Wyoming. Discursul de anul trecut de la acest eveniment a pregătit terenul pentru programul de lichiditate şi stimulare a economiei, prin care Fed a cumpărat obligaţiuni de 600 miliarde de dolari de pe piaţă secundară. Investitorii au aşteptări ridicate şi de la discursul din acest an, însă puţini anticipează o iniţiativă similară celei de anul trecut. 

Cu o oră şi jumătate înainte de discursul lui Bernanke, guvernul american va publica o nouă estimare cu privire la evoluţia PIB-ului pe trimestrul al doilea al anului. Creşterea primei economii mondiale ar putea fi revăzută cu o nouă scădere de 0,2 %, ceea ce ar însemna o creştere până la sfârşitul acestui an de puţin peste  %. 

Dar preşedintele Fed nu poate da mari speranţe deoarece nu stă în puterea lui să ia măsuri excepţionale. Conducerea politicii monetare americane este resortul unei instituţii colegiale - Comitetul de politică monetară al Fed, a cărui reuniune se va ţine nu mai devreme de 20 septembrie.  Acest comitet este mai divizat ca oricând pe tema direcţiei de urmat dar cum Ben Bernanke are un rol important, poate ce va spune azi va fi materializat de Comitet în septembrie.

Conjunctura economico-financiară este însă diferită faţă de anul trecut când economia americană era ameninţată cu o nouă recesiune. În prezent, inflaţia a crescut, Rezerva federală a injectat în circuitul financiar 600 de miliarde de dolari suplimentari şi revenirea la recesiune nu mai este atât de sigură. Mulţi memebrii ai Comitetului de politică monetară cred însă că măsurile de relansare economică sunt de competenţa guvernului şi a aleşilor din Congres.

Lăsarea acestora în principal pe seama politicilor monetare ar duce doar la agravarea deficitului bugetar, deja colosal. Bernanke a anunţat la jumătatea lui iulie că insitutia pe care o conduce ar putea susţine şi mai mult economia, cumpărând noi titluri financiare pe pieţe sau scăzând dobânzile. « Fiecare soluţie are însă costuri şi riscuri », a spus atunci şeful Fed.

Cei mai mulţi analişti sunt însă de părere că discursul şefului băncii centrale de la Washington va fi de genul «Da, ştim ce trebuie făcut şi vom face dacă va fi necesar», un discurs care nu oferă certitudine pieţelor. 

Analistul economic Dragoş Cabat este de părere că pieţele nu vor reacţiona pozitiv în faţa unui discurs moderat al lui Bernanke. 

“Bursele deja au pus în preţ un discurs foarte optimist al lui Bernanke şi bursele au crescut din cauza aceasta iar acum mi-e teamă că dacă discursul lui va fi unul moderat, cum mă aştept să fie, bursele (sau investitorii) vor reacţiona din nou negativ şi vor deveni foarte nervoase”.