Previziuni UE: Cel mai probabil, şomajul nu va scădea în 2012
cel-mai-probabil-somajul-nivelul-ue-nu-va-scadea-2012-foto-reuters.jpg

Olli Rehn atrage atenţia că „În unele state membre a avut loc o creştere a numărului de locuri de muncă, însă în blocul comunitar per ansamblu nu se aşteaptă nicio îmbunătăţire reală a situaţiei la acest capitol. Ceea ce este necesar în momentul de faţă este o implementare fermă”.
Pe fondul acestor perspective nefavorabile şi al incertitudinii crescânde, se estimează că firmele îşi vor amâna sau chiar anula investiţiile. Conform proiecţiilor, gospodăriile vor consuma cu prudenţă, iar unele state membre vor continua eforturile de reducere a nivelurilor ridicate de îndatorare. De asemenea, băncile vor continua probabil să restrângă operaţiunile de împrumut şi astfel să limiteze posibilităţile de investiţie şi consum.
Pentru anul viitor, se estimează o stagnare a creşterii în domeniul ocupării forţei de muncă. Ritmul de creştere a PIB-ului preconizat pentru a doua jumătate a anului viitor este prea moderat pentru a genera rezultate durabile pe piaţa muncii. Nu se estimează că şomajul va scădea în cursul perioadei acoperite de previziuni. Pe piaţa muncii continuă să existe diferenţe considerabile între statele membre.
Anul 2011 marchează trecerea de la stabilizare la consolidarea finanţelor publice. Nivelul deficitului bugetar pe 2011 este estimat în prezent la 4,7% din PIB în UE şi la 4,1% în zona euro. Pentru 2012, se preconizează că deficitul va atinge 3,9% în UE şi 3,4% în zona euro. Previziunile actuale nu includ măsurile de consolidare probabile, dar încă neadoptate. Ipoteza tehnică referitoare la menţinerea politicilor actuale ar putea avea o greutate mai mare decât de obicei asupra previziunilor. Pe baza acestei ipoteze, se estimează că ponderea agregată a datoriei în PIB va atinge o valoare maximă de 85% în 2012, după care se va stabiliza în 2013. În zona euro, se estimează că ponderea datoriei va continua să crească uşor în perioada acoperită de previziuni, depăşind 90% în 2012.