Piraeus Bank preia ATEbank

Aviz celor cu conturi sau credite la ATEbank. Institutia bancară, controlată de statul elen, a fost preluată oficial de Piraeus Bank printr-un proces de absorbţie, au declarat pentru Mediafax surse bancare. Piraeus Bank este a patra mare instituţie de credit din Grecia, prezentă şi în România.

"Sunt două opţiuni posibile în acest moment: fuziunea celor două sucursale sau vânzarea ATEbank România", au declarat aceleaşi surse bancare.

Începând de luni, 30 iulie, toată reţeaua de sucursale a ATEbank va opera în cadrul entităţii Piraeus Bank, dar îşi va menţine brandul comercial "ATEbank". Toate tranzacţiile clienţilor vor continua să fie derulate la fel ca până acum, fără nicio schimbare, se arată într-un comunicat al grupului elen Piraeus Bank.

Împreună, cele două bănci vor avea active de 75 miliarde de euro, depozite de 35 de miliarde de euro şi un sold al creditelor de 47 miliarde de euro.

Statul elen, care deţine 77% din acţiunile grupului ATEbank, a luat chiar în această săptămână decizia de a vinde instituţia de credit.

ATEbank, un creditor tradiţional al sectorului agricol, a trecut printr-un proces de restructurare pentru a scăpa de creditele neperformante şi de subsidiarele neprofitabile.

Piraeus Bank a obţinut în România un profit înainte de taxe de 4 milioane de euro în primul trimestru, în timp ce profitul înainte de provizioane a atins 33 de milioane de euro.

ATEbank deţine 483 de sucursale în Grecia, 35 în România şi una în Germania.

Băncile elene au fost puternic afectate de participarea la un program pentru ştergerea a 100 de miliarde de euro din datoria statului elen către sectorul privat. Instituţiile de credit din Grecia au înregistrat pierderi masive, situaţie care a făcut necesară recapitalizarea cu fonduri de la creditorii internaţionali ai Greciei.