Moody’s, semnal negativ pentru România

Agenţia de rating Moody’s a înrăutăţit perspectiva ratingului României pentru datoriile pe termen lung în valută şi lei de la stabilă la negativă din cauza riscurilor legate de expunerea la zona euro. "Legăturile României cu zona euro prin canale comerciale, de investiții și financiare amplifică riscurile la care este expusă economia în următoarele 12-18 luni", consideră Moody’s.

Moody’s explică decizia de înrăutățire a perspectivei ratingului Baa3 la negativă prin legăturile puternice ale economiei cu Uniunea Europeană, care îi pot afecta perspectivele de creștere, dacă în țările partenere va avea loc o încetinire puternică a activităților.

Moody’s remarcă faptul că 50% din exporturile românești sunt destinate țărilor din zona euro, iar alte 20% altor state din UE.

Agenţia va analiza readucerea perspectivei la pozitivă dacă se va dovedi că balanța de plăți a României și sistemul bancar vor dovedi rezistență la incertitudinile prelungite din zona euro și la turbulențele financiare, dacă perspectivele de creștere economică pe termen mediu vor rămâne solide, ca și eforturile de consolidare fiscală.

Ratingul va fi sub presiune de retrogradare dacă vor apărea indicii că avansul economic nu va accelera de la ritmul actual, chiar și pe termen mediu, sau dacă va avea loc o inversare a programului de consolidare fiscală, combinată cu incapacotatea de a aplica reforme structural. Un alt factor negativ ar fi reprezentat de măsuri politice care ar pune în pericol acordurile cu creditorii internaționali.