FT: UE ar putea guverna temporar Grecia

merkel-angela-pumnul-strans.jpg

Cancelarul german Angela Merkel

Liderii europeni nu mai au încredere că grecii pot ieşi singuri din criza economică. Mai multe state europene, în frunte cu Germania, vor ca Grecia să cedeze controlul asupra activităţilor sale financiare unui "comisar pentru buget" european, se afirmă într-un document obţinut de Fianancial Times. Potrivit publicaţiei  britanice, aceasta ar urma să fie o condiţie impusă Greciei în schimbul eliberării celui de-al doilea pachet de ajutor financiar, de 130 miliarde de euro.

 

Introducerea unei astfel de măsuri ar reprezenta o extindere fără precedent a controlului UE asupra statelor membre. Noul comisar ar avea puterea de a bloca prin "veto" decizii luate de guvernul elen, dacă acestea nu sunt conforme cu ţintele stabilite de creditorii internaţionali.

Noul administrator, numit de alţi miniştri de Finanţe din zona euro, va avea responsabilitatea de a supraveghea "toate marile sectoare de cheltuieli" ale guvernului de la Atena.

"Consolidarea bugetară trebuie pusă sub un control strict. Având în vedere rezultatele dezamăgitoare de până acum în respectarea obiectivelor, Grecia trebuie să accepte transferul suveranităţii bugetare la nivel european pentru o anumită perioadă de timp", se arată în document.

Atena ar fi, de asemenea, forţată să adopte o lege care să angajeze permanent veniturile statului pentru serviciul datoriei "înainte de orice altceva".

Planul german a circulat vineri după-amiază în rândul oficialilor din ministerele de Finanţe ale statelor zonei euro membre ale “grupului de lucru” şi subliniază nivelul neîncrederii dintre Grecia şi partenerii săi din UE.
În pofida numirii economistului Lucas Papademos ca premier tehnocrat anul trecut, percepţia asupra Greciei a continuat să se înrăutăţească în UE. Oficialii europeni afirmă, în particular, că s-a făcut prea puţin în privinţa reformei sectorului public în mandatul lui Papademos.

Un oficial din Ministerul de Finanţe de la Atena a declarat că autorităţile elene nu au cunoştinţă despre propunere şi nu pot comenta. Un purtător de cuvânt al Ministerului german de Finanţe a refuzat să comenteze.