Concedieri în conducerea Renault

renault-reuters.jpg

Scandalul Renault se soldează cu demiteri (Foto: Reuters).

Demiteri în masă, în cadrul conducerii Renault. Cinci oameni de la vârful companiei franceze, inclusiv directorul adjunct au fost eliberaţi din funcţie, ca urmare a falsului scandal de spionaj industrial izbucnit în luna ianuarie.

Două milioane de euro a trebuit să plătească până acum compania Renault către trei foşti angajaţi, acuzaţi pe nedrept în cazul falsului scandal de spionaj industrial de la începutul anului.

Atunci, directorul adjunct al companiei, Patrick Pelata s-a hazardat spunând că Renault a fost victima unei reţele organizate internaţionale de spionaj. Ancheta declanşată în interiorul companiei s-a soldat cu acuzarea eronată şi apoi concedierea a trei directori, care cer acum, pe lângă cele două milioane de euro deja primite, alte nouă milioane pentru prejudicii grave de imagine.

Cum era de aşteptat, responsabilii au fost demişi, în frunte cu directorul adjunct al companiei şi cu directorul diviziei de securitate, care a condus ancheta internă. Şi-a păstrat însă funcţia directorul general, Carlos Ghosn.

Eric Besson, ministrul Industriilor din Hexagon a motivat menţinerea acestuia în funcţie, declarând că statul francez, acţionar majoritar la Renault nu a vrut să decapiteze compania, mai ales că directorul general, lider şi în conducerea Nissan, companie aliată a grupui Renault este considerat liantul dintre partea franceză şi cea japoneză.