Ajutor financiar pentru cei fără venit

Sprijin minim de 273 de lei pentru o persoană fără venituri, ajutoare de cel puţin o sută de lei pentru rechizite şi indemnizaţie de minim 750 de lei pentru creşterea copilului. Iată ce prevede proiectul de reformă în domeniul asistenţei sociale. Documentul care urmează să fie supus dezbaterii publice prevede instituirea venitului minim de inserţie, în locul venitului minim garantat.

Sprijin minim de 273 de lei pentru o persoană fără venituri, ajutoare de cel puţin o sută de lei pentru rechizite şi indemnizaţie de minim 750 de lei pentru creşterea copilului. Iată ce prevede proiectul de reformă în domeniul asistenţei sociale.

Documentul care urmează să fie supus dezbaterii publice prevede instituirea venitului minim de inserţie, în locul venitului minim garantat.

Cu alte cuvinte, este propusă o formă de sprijin pentru familiile fără venituri sau cu venituri reduse, în scopul asigurării incluziunii sociale a acestora. Ar fi vorba de cel puţin 273 de lei pentru o persoană singură şi de 509 lei pentru o familie formată din doi adulţi.

În ceea ce priveşte indemnizaţia pentru creşterea copilului, ea ar putea fi acordată pe o perioadă de 12 luni, nu 24, cum este acum. Durata de doi ani se va aplica doar în cazul copiilor cu handicap.

Proiectul de lege propune un cuantum al indemnizaţiei de 85% din media veniturilor realizate pe ultimele 12 luni, înaintea datei naşterii copilului, dar nu mai puţin de 750 lei şi nu mai mult de patru mii de lei.

După încetarea dreptului la indemnizaţie, mamele au dreptul la concediu fără plată, până când copilul împlineşte vârsta de doi ani.

Pentru familiile cu copii de vârstă şcolară, ajutorul social se acordă în condiţiile în care copiii frecventează fără întrerupere cursurile unei forme de învăţământ.

Totuşi, în cazul în care şcolarii înregistrează absenţe nejustificate, ajutoarele pentru achiziţionarea de rechizite vor fi reduse.

 
Andreea Pietroşel, despre asistenţa socială.