Condiţii încredinţare minor în 2012

incredintare-minori-divort.jpg

Condiţii încredinţare minor în 2012

Definiţie: Instanţă judecătorească va hotărî, odată cu pronunţarea divorţului, căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori. În acest scop, instanţa va asculta părinţii şi autoritatea tutelară şi, ţinând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta, dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotări, pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredinţat tatălui sau mamei.

La soluţionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la încredinţarea copiilor minori, obligaţia de întreţinere şi folosirea locuinţei, instanţa va ţine seama şi de interesele minorilor. Părintele divorţat, căruia i s-a încredinţat copilul, exercită cu privire la acesta drepturile părinteşti.

Taţii pot obţine încredinţarea minorului dacă demonstrează în instanţă că este în interesul copilului, nu alte aspecte cum ar fi comportamentul mamei faţă de tată.

Noul Cod Civil nu introduce noţiunea de “custodie comună”, ci pe cea de “autoritate părintească comună". Aceasta înseamnă că ambii părinţi vor exercita în comun drepturile şi îndatoririle în ceea ce priveşte creşterea şi educarea copilului.

Instanţa va hotărî contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de întreţinere ale copilului

Pentru ca unui tată să-i fie încredinţat minorul, din probele administrate în dosar trebuie să rezulte, fără dubiu, că această soluţie este în interesul minorului. Prin probe se înţelege: anchetă socială, anchetă psihologică, martori şi alte probe din care se reiasă comportamentul inadecvat al mamei în raport cu minorul şi nu cu tatăl copilului.

Efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori

Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi

  • regula este aceea că, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi (în limbaj obişnuit – „custodie comună”).

  • excepţia: când există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi (părinte custodian). În această situaţie, celălalt părinte (părinte necustodian) păstrează dreptul de a veghea asupra modului în care copilul este crescut şi educat, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.

  • în mod cu totul şi cu totul excepţional, instanţa de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană sau într-o instituţie de ocrotire. Acestea exercită drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor cu privire la persoana copilului. În acest caz, instanţa stabileşte dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de către părinţi în comun sau de către unul dintre ei.

Locuinţa copilului după divorţ. Părinţii se pot înţelege asupra locuinţei copilului după divorţ

Dacă părinţii nu se înţeleg şi decid contrar interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, ca locuinţa copilului minor să fie la părintele cu care locuieşte în mod statornic (părinte rezident). Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior.

În mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili ca acesta să locuiască la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire. Acestea supraveghează copilul şi îndeplinesc tot ce este necesar pentru sănătatea, educaţia şi învăţătura sa.

Dacă afectează exerciţiul autorităţii sau a altor drepturi părinteşti, locuinţa minorului nu poate fi schimbată fără acordul ambilor părinţi. În cazul în care părinţii nu se înţeleg cu privire la aceste aspecte instanţa va decide dacă o schimbare a locuinţei este oportună sau nu.

 

Av. Coltuc Marius Vicentiu,

Fondator Casa de avocatură Coltuc

www.coltuc.ro