Începe festivalul de muzică de la Glastonbury...în noroi

glastonbury-festival-muzica.jpg

Festivalul de muzică de la Glastonbury, în noroi

La Glastonbury, în sud-vestul Angliei, începe vineri cel mai mare festival de muzică din Europa. Sunt aşteptați 170.000 de spectatori, dar ploaia a transformat câmpurile unde se desfăşoară festivalul într-o mare întindere de noroi. Cu toate acestea, entuziasmul participanţilor este la fel de ridicat ca în primele ediţii din anii '70.

Bono, Coldplay şi Beyonce țin capul de afiş anul acesta fiind printre cei 2.200 de artişti care se vor produce pe cele 60 de scene oficiale ale festivalului. Cântărețul irlandez Bono, lider al formației U2, care în ultimii ani a fost cunoscut mai ales pentru implicarea sa în acțiuni umanitare în lumea a treia, a spus că are emoții, dat fiind că el va atracția principală în prima  zi – vineri.

Ca de obicei, organizatorii trebuie să facă față puhoiului de spectatori care petrec mai multe nopți în corturi în mijlocul noroiului. Circa 40.000 de automobile sunt parcate în localitatea Pilton din apropiere.

Organizatorii au amenjat 3.200 de toalete care vor fi întreținute pe durata festivalului de 300 de persoane de serviciu.

Biletele, care costă 200 de lire sterline, s-au vândut în patru ore la punerea lor în vânzare în luna octombrie a anului trecut.

Festivalul Glastonbury a debutat în 1970, chiar în ziua de după moartea chitaristului Jimi Hendrix, când biletele costau o liră şi audiența de abia dacă a atins 1.500. În anii 1970 - 1971 festivalul a atras non-conformişti , iar după o pauză de şapte ani a devenit un eveniment de referință în lumea muzicii britanice, desfăşurându-se anual la sfârşitul lunii iunie.

Noroiul a devenit un fel de simbol al festivalului Glastonbury, iar imaginile cu spectatori târând după ei genți de voiaj pline de noroi dovedesc atracția extraordinară a unei reuniuni culturale care a depăşit de mult cadrul protestatar de acum 40 de ani.

Totuşi, organizatorii au decis ca anul viitor să ia o pauză, pentru a putea oferi o perioadă de refacere câmpurilor transformate în mare de noroi.

Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej