François Hollande, la Avignon

hollande-face-mana-masina.jpg

Preşedintele francez Francois Hollande (Sursă: thesun.co.uk)

În Franţa, continuă Festivalul de la Avignon, care duminică a primit un oaspete de rang înalt, însuşi şeful statului francez, François Hollande. O spectaculoasă vizită, aşa cum scrie presa franceză de luni.

 

Pe străzile de la Avignon preşedintele francez a fost primit, dacă este să ne luăm după imaginile difuzate pe diverse canale de televiziune, cu o sinceră căldură. Unii actori s-ar părea că i-au dat şi pliante cu diverse spectacole, dar şeful statului nu a avut timp să vadă prea multe puneri în scenă. Dar cel pe care l-a văzut, "Şase personaje în căutarea unui autor" nu a avut o presă foarte bună.

În orice caz, prezenţa lui François Hollande la Avignon are o puternică încărcătură simbolică. Sunt 20 de ani de când un şef de stat francez nu mai călcase în oraşul care găzduieşte festivalul, iar în context de criză artiştii au nevoie să li se spună că statul nu îi va abandona. De notat că François Hollande s-a deplasat la Avignon şi anul trecut, când era doar în campanie electorală pentru prezidenţiale, şi le-a făcut câteva promisiuni profesioniştilor din domeniul artelor vizuale şi spectacolului. Acum le-a repetat că Franţa va rămâne implicată în apărarea culturii şi a conceptului de "excepţie culturală".

Această sintagmă a dispărut treptat din limbajul oamenilor politici în cei cinci ani cât s-a flat la putere Nicolas Sarkozy. Ea revine însă acum cu François Hollande care consideră că în nici un caz bunurile culturale nu trebuie considerate drept nişte mărfuri ca oricare altele. François Hollande îşi caută încă accentele în materie de politică culturală. El s-a exprimat în favoarea "democratizării culturii" şi a subliniat că proiectele culturale aduc o mai mare atractivitate economică oraşelor şi teritoriilor.

În 2011, doamna Martine Aubry, care era şi ea candidată la ora aceea la prezidenţiale, promitea o sporire a bugetului rezervat culturii cu 30 până la 50 la sută. François Hollande, devenit preşedinte, se fereşte însă să dea cifre, probabil din prudenţă. La Avignon François Hollande i-a mai adus un omagiu lui Jean Vilar, creatorul festivalului, de la a cărui naştere se împlinesc o sută de ani.

Cu siguranţă că François Hollande este în căutarea unei mari idei culturale pentru ca preşedinţia sa să marcheze într-un fel sau altul istoria Franţei, cum a fost cazul cu precedentul preşedinte socialist François Mitterrand. Acesta însă a beneficiat de o conjunctură economică mai bună şi în plus, de două mandate de 7 ani în fruntea Franţei.