Fotoreportaj RFI: În Delta Dunării, doctorul te vede o dată în viaţă

delta-dunarii-doctorul-te-vede-o-data-viata-foto-ovidiu-micsik.jpg

În Delta Dunării, doctorul te vede o dată în viaţă. Foto: Ovidiu Micsik

Mulţi dintre copiii din Delta Dunării nu au fost consultaţi de medic decât la naştere. Lipsa accesului la sistemul medical îngreunează prevenţia bolilor, dar şi tratamentul persoanelor bolnave din inima Deltei. Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta, împreună cu GSK România, au lansat un proiect în zece sate din zonă, pentru a consulta peste 80% dintre copiii din Deltă.

Andreea Pietroşel:

Între Tulcea şi localitatea C.A. Rosetti sunt 100 de kilometri, drum care se parcurge în aproximativ trei ore. De la Tulcea la Sulina, vaporul mai face încă o oră şi jumătate, pentru ca apoi să ajungi, după încă o jumătate de oră cu maşina, în cele zece sate din Deltă.

Letea este unul dintre ele, sat fără cabinet medical. Aici este doar o asistentă medicală permanentă, care se declară incapabilă să acorde primul ajutor atunci când este necesar, din lipsa dotărilor minime.

Oamenii sunt săraci în Letea. Puţine animale se zăresc în spatele gardurilor albastre de pe uliţe, iar curţile goale păstrează bărci negre, părăsite. Locurile de muncă sunt prea puţine, iar accesul la serviciile medicale este precar. Un singur medic vizitează zece sate şi ajunge la localnici de două ori pe săptămână, timp de câteva ore. Ca şi cum nu ar fi de ajuns, atitudinea medicului lasă de dorit, spun localnicii.

Cei mai afectaţi sunt copiii. Mulţi dintre ei au văzut un doctor doar în momentul în care s-au născut. Lipsa banilor sau indolenţa părinţilor i-au ţinut departe de analize, teste şi recoltări de sânge. Leacurile băbeşti sunt printre cele mai folosite metode de tratament în Letea. La medic ajung doar când situaţia este deja gravă.

In ajunul dezbaterilor pe marginea moțiunii de cenzura care vizează scandalurile in conducerea ministerului de interne, la Sofia a fost asasinat unul din cei mai influenți oameni de afaceri in domeniul energeticii nucleare. Evenimentul este ultimul dintr-o lunga lista cu atentate si asasinate. Spre deosebire de anii 90 când victimele asasinilor la comanda au fost capi ai lumii interlope, acum, prin astfel de acte criminale, care rămân de regula nepedepsite, se rezolva conflicte economice.


Victima asasinilor plătiți a căzut directorul executiv al companiei "Atomenergoremont", Borislav Gheorghiev. Invârsta de 41 de ani, ela deținut poziții cheie in energetica nucleara bulgara. Prin compania sa se realizează cea mai mare parte din reparațiile instalațiilor electrice ale centralei nucleare de la Kozlodui. Corpul neînsuflețit al victimei a fost găsit la intrarea blocului, împușcat cu câteva gloanțe. El a fost atras in capcana printr-un fals semnal telefonic ca locuința sa a fost jefuita. Asasinul sau asasinii au dispărut cu un autoturism care a fost găsit mai târziu incendiat.


Cel mai probabil la baza actului criminal se afla interese economice. "Atomenergoremont", in care statul deține 30 la suta din capital, a câștigat in ultimii ani licitații in valoarea de zeci de milioane de euro pentru modernizarea centralei de la Kozlodui.


Numele lui Gheorghiev a apărut in mai multe publicații in legătura cu scandalul care a dus la demisia viceprim-ministrului si ministru al economiei si energeticii, Rumen Ovciarov. Gheorghiev este apropiat de Hristo Kovacki - cel mai bogat om de afaceri bulgar, cu interese in energetica si in sectorul bancar.

Sofia, Petio Petkov

7/04/2008;15.30h

Teaser: 

Unul din cei mai influenți oameni de afaceri din domeniul energiei nucleare din Sofia a fost asasinat la intrarea în locuinţa sa. Acest eveniment s-a produs în ajunul dezbaterilor pe marginea moțiunii de cenzura care vizează scandalul din conducerea Ministerului de Interne. Acesta este ultimul eveniment tragic dintr-o lunga lista de atentate si de asasinate din capital Bulgariei.

Zona: 
Internaţional
Categorie: 
Politică

Starea de degradare şi lipsa dotărilor minime caracterizează majoritatea cabinetelor medicale din Deltă, unde nu există asistenţă medicală permanentă. Pentru a trage un semnal de alarmă, Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta împreună cu GSK România au lansat programul “Sănătatea copiilor din Delta Dunării”. Dan Bărbulescu, director executiv la Asociaţia Salvati Dunărea şi Delta, spune că peste 650 de copii, reprezentând peste 80% din totalul copiilor din Delta Dunării, vor beneficia de o consultaţie medicală gratuită, în cadrul campaniei de educaţie pentru sănătate.

Între timp, şi Ministerul Sănătăţii se mobilizează. Oficialii au promis o ambulanţă specială care va putea interveni mai uşor pe uliţele nisipoase alte satelor din inima Deltei.

Andreea Pietroşel, reportaj RFI: În Delta Dunării, doctorul te vede o dată în viaţă