Educaţia în Georgia: „Nu cărţi, nu jocuri, nu sport, nu filme; copiii ăştia învaţă şi muncesc“

Georgia e noua destinaţie a „Mărturiilor despre lume“.  E o ţară la graniţa Europei cu Asia, cu aspiraţii la NATO şi Uniunea Europeană, marcată sever de războaiele cu Rusia – ultimul în 2008.

Acum 3 ani şi jumătate, când tancurile ruseşti intrau în ţară, localnicii fugeau în munţi, cu hainele de pe ei şi atât; aşa cum i-a găsit primul raid.

Ca suprafaţă, Georgia e comparabilă cu Transilvania şi are dublul populaţiei din Bucureşti – peste 4 milioane de oameni. Jumătate dintre ei locuiesc la ţară, la limita sărăciei. Câteva sute de mii sunt strămutaţi din Ossetia şi Abkhazia – trăiesc în adăposturi improprii, iar situaţia lor e infinit mai complicată. Cele două regiuni georgiene şi-au obţinut forţat independenţa, dar nu sunt recunoscute decât de Rusia.

Un reportaj de Ioana Haşu

AscultăDownload

Descoperim azi sistemul de educaţie georgian – problemele elevilor, provocările profesorilor, lipsurile unităţilor de învăţământ.

 

Clase reci, şcoli prăbuşite

Eleve la şcoala din AraliIntrăm într-o şcoală veche din Arali, un sat georgian rătăcit între văile munţilor Caucaz. Ne aşteaptă 5 adolescente nefardate, îmbrăcate modest, care visează să aibă o formaţie a lor. Îmi cântă ceva în franceză – o limbă pe care nu o studiază, cum nu învaţă nici muzică – au învăţat după ureche. Arată mai mici decât sunt. Ne aflăm într-o sală de clasă din şcoala lor: pereţi cojiţi, podea de lemn, pervaz prăbuşit. Soba e mică şi rece, iar prin geamuri murdare străluceşte zăpada din curte. Culoarele largi nu sunt încălzite niciodată.

Ne-am adunat scaunele cerc, în jurul unei mese instabile, pe care am proptit microfonul. Întreb cum le place la şcoală. Încep să-mi spună despre „Universul nostru“. Aşa au botezat clubul tinerilor – înfiinţat cu sprijinul World Vison. Nino are 17 ani:

„Clubul a fost înfiinţat în 2010 cu World Vison. La început participam la tot soiul de cursuri, unde am învăţat lucruri despre care nu auzisem niciodată – drepturile copilului, advocacy, cum sa scrii un proiect şi unde să-l trimiţi dacă ai nevoie de finanţare, cursuri de prim ajutor.. şi altele.

Aşa a fost la început.. Apoi, am început să fim mai activi. Am făcut şi nişte reguli ale clubului – am avut alegeri, deşi nu ne gândisem la asta la început, am cerut ca elevii care vin în club să aibă o recomandare din partea unui profesor... şi, în fine, am început să avem şi noi idei. Să vă dau un exemplu: cum câteva luni, World Vision ne-a oferit ocazia să participăm la un concurs de proiecte pentru obţinerea unei finanţări. Am făcut două proiecte. Cel mai drag nouă a fost un concet caritabil la care am invitat toată comunitatea şi am cântat..“

A fost ideea ei – recunoaşte cu sfială Nino, coordonatoare proiectului. Dar adaugă repede că nu s-ar fi putut fără sprijinul colegilor, al profesorilor, al comunităţii. Ele au cântat, lumea din sat a adus ceva mâncare şi haine, pe care elevii le-au dus apoi la un orfelinat din apropiere. Nu mai fuseseră niciodată într-o casă de copii, dar au auzit că cei de acolo nu o duc bine şi au vrut să îi ajute – aşa cum şi ei au fost ajutaţi:

Auzisem la televizor de casele de copii şi era un fel de vis secret al meu să merg acolo, să le arăt că ne pasă de ei – chiar dacă nu aveam ce să le duc, aş fi vrut doar să petrec nişte timp cu ei. Aşa, am avut ocazia să le oferim chiar mai mult. Cu unii dintre ei, păstrăm legătura. Sunt copii de vârsta noastră care ne-au povestit că nu au pe nimeni, au fost părăsiţi.. Au fost multe case de copii ca asta în vremea comunismului, acum încep să fie desfiinţate... Nu vă imaginaţi în ce condiţii trăiesc ei, ce atmosferă e acolo.. Ne-a copleşit, ne-am dat seama că noi suntem norocoase.“

Şcolile – platformă de lucru pentru ONGuri

Directoarea şcolii din AraliDespre viaţa felelor care se simt norocoase aveam să aflu de la directoarea şcolii. Maro e profesoară din anii ‘70, iar în ultimii 20 de ani a fost în conducerea unităţii. Are un birou mic: o masă grea de lemn vopsit, câteva scaune, o canapea roasă. Cu greu încăpem câţiva oameni.

„Îmi amintesc că în 2010, când World Vision a ajuns în această comunitate, i-am rugat să mă ajute să organizăm un fel de club pentru copii, ceva care să le ofere şansă să petreacă timpul, să înveţe ceva în plus faţă de ce predăm le noi din manuale, să se distreze cumva... Schimbarea m-a şocat! Parcă sunt alţi copii, unii au devenit traineri, conduc ei cursuri, sunt mai motivaţi, mai siguri pe ei, se simt luaţi în seamă, au învăţat ce drepturi au.. Până acum, nu aveau nimic, înţelegeţi? Copiii ăşti muncesc şi învaţă. Atât. Nu au parc, nu au cinematograf, nu au restaurante, nu au teren de sport, nu au cărţi. Recunosc că la început eram sceptică – mulţi promit ajutor, dar oferă ceva pentru nevoi imediate – cum ar fi mâncare sau haine, după care pleacă, iar  lucurile rămân la fel. Copiii ăştia care şi-au botezat clubul UNIVERSUL NOSTRU, au primit încredere în ei, au primit informaţii care le pot schimva viaţa. Poate gândiţi că spun vorbe mari, dar vă rog să mă credeţi... eu am văzut schimbarea."

Cluburi ale tinerilor au fost înfiinţate în majoritatea şcolilor din Georgia, care lucrează cu World Vision. Kakha Gordadze coordonează unul din cele trei birouri regionale ale organizaţiei. Îi povestesc despre oamenii de la ţară care mi-au spus că World Vision e singura lor speranţă. E bine să fie atât de dependenţi de organizaţie? Sigur că nu, începe el.. şi îmi explică despre activitatea în comunităţile mici:

„Pot să îmi imaginez ce au spus oamenii.  Dar iată care e abodarea noastră: încercăm să avem o abordare sustenabilă, cu efecte pe termen lung. Ideea generală e aceea de a-i ajuta sa descurce singuri. Indiferent ce facem, le amintim că nu o sa fim aici in permanentă, că trebuie sa invete de la noi cum sa se descurce singuri.

Am pregatit traineri care organizeaza la randul lor cursuri. Nu facem cursuri pentru toată lumea – dar cei care vin la cursuri, au obligaţia să transmită informaţia. Daca noi plecam definitiv mâine, acesti traineri, pot transmite mai departe ceea ce au invatat... ceva va continua. De asta am format cluburile pentru tineri, am ajutat profesorii sa obtina certificarile de atestare profesională obligatorii. În tot ceea ce facem, incercam sa ii pregatim in permanenta pentru plecarea noastra din comunitatile lor. Ei ştiu ca nu e ceva iminent, nu vom pleca de aici mâine. Dar ştiu că nu vom fi aici pentru totdeauna“ – adaugă reprezentantul World Vision.

Dependenţi de ajutor

Sală de curs, ora de GeografieCât de pregătiţi sunt oamenii să se descurce singuri? Am întrebat-o pe directoarea şcolii din Arali. Pe de o parte, subliniază cât de mult s-au schimbat localnicii şi cât contribuie la dezvoltarea comunităţii, dar pe de altă parte aflu că fără World Vision, nu ştiu ce să facă.

Nu vreau să îi flatez, dar mă bucur că au ajuns şi în aceste sate. Au angajat traineri bine pregătiţi pe care noi nu ni i-am fi permis nicioadată. Au lucrat cu adulţi şi copii, au ajutat profesorii să îşi îmbunătăţească metodele de predare, copiii ştiu să scrie proiecte, cer finanţare autorităţilor locale.. Dar dacă ei ar pleca, suntem lipsiţi de informaţie, nu ne descurcam, nu prea ştim ce să facem singuri..

Insist – cât timp credeţi că mai aveţi nevoie de sprijin? Îşi face o socoteală repede: „Păi... lucrăm de 2 ani cu ei. Eu cred nevoie de încă 10 ani până să ne descurcăm singuri. E un efect de cascadă, informaţia trece de la unul la atul, dar e nevoie de timp – lucrurile nu se pot schimba peste noapte.“

Despre efectul de cascadă în comunitate îmi vorbeşte şi Kakha, coordonatorul biroului regional World Vision:

Noi nu le rezolvam problemele fara sa ii implicam. Nu mergem intr-o comunitate si zicem:   uite, conductele astea de irigatie sunt cam stricate, ia să le inlocuim... Procesul e diferit. Mai întâi vorbim cu ei, oamenii invata sa isi spuna problemele si cui trebuie sa le spuna. Vedem cu toţii că trebuie reparată conducta, discutăm despre câţi oameni sunt afectaţi, câţi ar beneficia de asta dacă se rezolvă, cine ar trebui să rezolve asta.  Când finanţăm unele investiţii în comunitate, o facem pe baza unor concursuri de proiecte – pe care ei trebuie să le scrie. Asta îi ajută pe viitor, îi implică, îi responsabilizează. Au învăţat să meargă la primării, să depună reclamaţii. faptul că lucrurile se rezolvă, le dă încredere. I-am auzit mirându-se şi zicând: ia uite, chiar funcţionează treba asta! cineva chiar ne ascultă! Ia să mergem la autorităţi! Şi au avut succes.“

„Universul Nostru e locul viselor“

Sală de curs, ora de GeografieAşa arată bilanţul din tabăra celor care oferă sprijin. Dar să ne întoarcem la beneficiari. În sala de clasă din Arali, după un sfert de ceas de poveşti, fetele şi-au pierdut sfiala şi le oprim cu greu pentru traducere. Facem un tur de masă cu întrebarea – la ce v-au folosit trainingurile? Tot Nino e prima:

Cel mai important pentru mine a fost intâlnirea cu oameni diferiţi şi pe care nu-i ştiam - cu alţi copii, profesori, cu trainerii – cel mai mult mi-a plăcut cursul pentru scrierea proiectelor. Şi de fapt cred că suntem foarte buni la asta, am câştigat finanţare la toate concursurile de proiecte la care am participat. Nu-i puţin lucru..  Şi mai e ceva: în ultimii doi ani, am învăţat ceva pentru mine – mi-am dezvoltat comunicarea şi chiar abilităţile de lider. Nici nu ştiam că sunt potrivită pentru aşa ceva. Nu mi-a vorbit nimeni despre asta.“

Plusez: te vezi ca viitor lider? E amuzată, dar mulţumită de întrebare:

Ei... nu m-am gândit neapărat la asta. Dar a venit cumva de la sine.. de câte ori avem vreo activitate, ajung să coordonez proiectul. Aşa se întâmplă..

Adaugă repede că e o muncă în echipă şi fiecare are un rol important.  Nino e în clasa a 11-a şi dorinţa ei e ca înainte să plece din şcoală să facă ceva de durată pentru elevii care vor mai învăţa aici.

Trecem la altă Nino, colega primei – e un nume des întâlnit aici, îmi spun fetele, legat de cea mai cunoscută din sfinţii bisericii ortodoxe a Georgiei:

Mie mi s-a părut foarte interesant că am cunoscut la cursuri oameni din alte comunităţi. Noi nu călătorim, deci a fost o şansă să interacţionăm cu alţi oameni. Am învăţat multe şi mă simt foarte puternică atunci când le spun şi altora din ce am aflat – părinţilor sau prietenilor. Chiar mi-a plăcut mult."

Urmează două fete ceva mai mici: 14 ani

Să fiu sinceră, de câte ori mă uit la un trainer, mă gândesc că asta aş vrea să fac şi eu, aşa aş vrea să fiu. Şi poate nu-i imposibil. Cred că am unele calităţi, dar nu nu-mi dădusem seama de asta. Mi-ar plăcea să lucrez în domeniul comunicării. Până acum, nu mă gândisem la comunicare, la importanţa ei.“

Revin la visul celei de-a doua Nino, la 17 ani:

Voi face tot ceea ce este posibil şi imposibil pentru a ajunge la facultate. Cu orice sacrificii, voi învăţa şi voi călători. Vreau să ies din Georgia, chiar în ţară am călătorit puţin, vreau să cunosc lumea. Aş vrea să devin diplomat, poate ambasador. Mă gândesc la Franţa, asta chiar mi-ar plăcea.. sau America.“

Theona are 14 ani. Arată mult mai mică, dar are ambiţii mari:

„Studiul e totul în viaţa mea. O să ajung la facultate, trebuie să ajung. Apoi mi-ar plăcea să lucrez în afaceri.. nu ştiu exact ce, o să mă gândesc la o companie mare, poate o funcţie de manager.“

Tamta şi Maka sunt adolescente şi au povesti similare. Vor să înveţe şi iar să înveţe. Prima, vrea să lucreze în domeniul comunicării. Maka are 17 ani şi ar vrea să devină actriţă sau cântăreaţă, dar ştie că nu are şanse. Pentru asta e nevoie de bani, şopteşte cu nasul în piept. 

Schimb vorba: vreţi să vă căsătoriţi, să aveţi o familie?

„Nu, nu – nici gând!“ - spun toate, scuturând plete şi cocuri. Sunt hotărâte:  Dacă te măriţi şi începi să ai copii, totul se strică. NU ne căsătorim până nu terminăm studiile, şcoala e pe primul loc. Părinţii ştiu asta, facultatea e singura şansă – mă asigură. Apoi, va veni şi familia, după 25 de ani, poate 30...

Educaţia preşcolară, aproape inexistentă

Roeland Monasch, reprezentantul UNICEF în GeorgiaE o idee împotriva curentului – în Georgia, căsătoriile între tineri sunt frecvente. Aproape toţi copiii merg la şcoală, dar situaţia merită nuanţată. Dacă vorbim de educaţia preşcolară, e problemă. Rata înscrierilor la grădiniţă a fost întotdeauna mai redusă în Caucaz, decât în Europa Centrală şi de Est. Imediat după destrămarea Uniunii Sovietice, din care Georgia făcea parte, procentul a scăzut de la modesta cifră de 43% la mai puţin de un sfert. Rata înscrierilor a revenit apoi la 40 la sută în jurul anului 2005. Interesul redus faţă de această formă de învăţământ e legat de taxele percepute, dar şi de mentalitate: oamenii nu cred că grădiniţa foloseşte la ceva. Dar mai e o problemă: starea clădirilor. Un raport făcut acum 5 ani arată că nu mai puţin de 80% din grădiniţe aveau nevoie urgentă de reabilitare. Lipseau lucruri esenţiale ca încălzirea, acoperişuri nesigure, educatori pregătiţi, minime materiale de lucru.

Există localităţi în care şi azi sub 10% dintre copii merg la grădiniţă. Totuşi, trendul e pozitiv şi a depăşit la nivel naţional 60 la sută – cu cea mai mare participare în capitala Tbilisi.

În ce priveşte educaţia primară, situaţia e bună – îmi spune reprezentantul UNICEF în Georgia, Roeland Monasch. Peste 90 la sută dintre copii merg la şcoală:

Vă voi arăta un grafic care rezumă bine lucrurile, stiţi că îmi plac statisticile. Este un sondaj realizat în 10.000 de gospodării, deci are o reprezentativitate naţională. Avem aici vârsta copilului, de la 5 la 24 de ani, băieţi şi fete.. Am încercat să vedem ce procent merge la şcoală, indiferent de nivelul studiilor. Linia albastru deschis reprezintă cei mai bogaţi 20%, iar linia albastru închis cei mai săraci – tot 20%. În categoria de vârstă 7-13 care corespunde şcolii primare, toată lumea merge la şcoală, şi bogaţii şi săracii, iar şcoala primară este gratuită în Georgia. Sunt trei aspecte importante de reţinut aici. Abandonul şcolar apare la băieţii din zonele rurale, poate că merg să muncească în agricultură, mai trebuie analizat ce se întâmplă cu ei... Al doilea aspect, de maximă importanţă pentru UNICEF, este învăţământul preşcolar, între 3 şi 5 ani. Grădiniţa este încă privită de georgieni ca un loc unde îşi lasă copiii ca să îşi poată rezolva treburile, încă nu înţeleg că perioada 0-6 ani este cea mai importantă pentru dezvoltarea cognitivă şi emoţională şi cât sunt de mari avantajele educaţiei timpurii. Este nevoie de o schimbare de mentalitate aici, să se înţeleagă beneficiile pentru copii, pentru familie şi deci pentru întreaga populaţie.

Al treilea aspect îl reprezintă lipsa grădiniţelor în unele zone şi taxele pe care le percep.

Reprezentantul UNICEFadaugă că, progresiv, încep să pătrundă şi în Georgia concepţiile din restul Europei şi din Statele Unite, care arată că mai ales copiii săraci, dacă beneficiază de educaţie preşcolară, au mult mai multe şanse la note mari în şcoala primară şi liceu; în acelaşi timp, scade riscul abandonării studiilor, cresc şansele să îşi găsească un loc de muncă  - deci nu vor depinde de alocaţiile sociale ale statului. De la oficialul UNICEF aflu că îmbunătăţirea calităţii sistemului de educaţie e prioritatea numărul unu a ministerului, care are mână liberă de la preşedinte.

Profesori de engleză care nu vorbesc limba

Guvernul preşedintelui Saakaşvili e recunoscut pentru reformele făcute în domenii majore – sănătate, educaţie, justiţie, luptă împotriva corupţiei. A ajuns la putere in 2004, după revoluţia trandafirilor, care l-a înlăturat pe fostul preşedinte comunist Eduard Shevarnadze. 

Cu studii în America şi un guvern format exclusiv din tineri – media de vârstă nu depăşeşte 35 de ani –Saakaşvili a făcut schimbări bruşte şi riscante, în perioade scurte. Mafia manualelor şcoalare a fost între ţinte:

Până acum exista o adevărată mafie a manualelor, care se schimbau în fiecare an. Apoi, toată lumea trebuia să cumpere manuale noi, nimeni nu ştia care era programa.. Acum, însă,  aceeaşi programă este valabilă cinci ani, este fixă. Pe de altă parte, profesorii încep să fie acreditaţi, se aduc peste 1000 de profesori vorbitori de engleză din străinătate...“

Studierea limbilor străine e o altă problemă a sistemului de educaţie într-o ţară relativ izolată. Oamenii nu călătoresc din două motive: nu au bani, şi apoi au nevoie de vize. Sunt obstacole aproape imposibil de depăşit, imi spune un profesor de engleză – jenat că nu poate conversa în limba pe care o predă de 5 ani:

„Aş vrea să am şansa de a ajunge într-o ţară în care se vorbeşte engleza. Doar aşa poţi învăţa cu adevărat limba. De pildă, am stat în Turcia o vreme şi vorbesc turca perfect. Cu engleza... mi-e jenă că nu am obişnuinţa de a vorbi, deşi înţeleg. Nu ştiu cum o să fac, dar e prioritatea zero, trebuie să existe o soluţie. Am elevi care pot traduce fără greşeală un text din engleză în georgiană, dar nu şi invers. Şi nu pot avea o conversaţie în engleză, cum nu pot nici eu. Pentru că nu avem cu cine să vorbim. E aceeaşi situaţie în toate comunităţile mici. “

Viza sau banii sunt problema? Tamas Micheladze nu poate răspunde. N-a avut niciodată bani pentru a pleca din ţară, aşa că n-are de unde să ştie dacă şi viza ar fi o problemă. 

Ministerul pare conştient de situaţie. Georgienii ştiu în general georgiană, cel mult rusă. Unii puţină turcă sau germană. Dar engleză, aproape deloc. Guvernul a cerut ajutor la Peace Corps – o sută de voluntari au ajuns în ţară, dar s-au dovedit prea puţini. Au apărut şi probleme de adaptare, în detrimentul comunităţilor mici, unde condiţiile de viaţă sunt dure – fără gaz, canalizare, sistem de încălzire sau apă caldă curentă. Vor veni o mie de profesori de engleză din afară – SUA, Canada, Irlanda, Regatul Unit – îmi spune reprezentantul UNICEF.

Dar profesorul de engleză din Mokhe îşi aminteşte experienţa cu ultimul voluntar:

Noi am avut aici un voluntar vorbitor nativ de engleză, dar nu s-a putut adapta. A stat o vreme, după care a plecat. O perioadă scurtă, n-am apucat să lucrăm mai nimic.. Sigur că avem nevoie să vină altcineva, dar condiţiile vor fi aceleaşi.“

Reforma educaţiei – paşi mici şi siguri, dar insuficienţi

Condiţiile din şcoală sunt similare celor din sat. Nu prea diferă nici de la un sat la altul. Clădirile sunt vechi şi prost întreţinute, neizolate termic, fără încălzire centrală. Toaletele sunt în curte – o gaură în pământ, cu o carcasă de lemn deasupra. două pentru toată şcoala.

Săptămâna viitoare, a doua parte a documentarului despre educaţie. Vorbim despre educaţia universitară în Georgia, despre situaţia copiilor refugiaţi din Ossetia şi Abkhazia, despre planurile de reformă ale Guvernului în domeniu.

La final,  un detaliu despre şcoala în care ne-am început călătoria: funcţionează într-o clădire care nu există – a fost ştearsă din registrele oficiale, pentru că e în pericol de prăbuşire. Pănă va fi construită alta, copiii învaţă şi visează însă tot acolo.

 

 

Profesorii au lansat calendarul protestelor, din cauza reducerii bugetului Educaţiei. Ei vor intra în grevă pe data de 5 mai, când încep tezele cu subiect unic. Protestul are loc chiar în ziua tezei la limba română. Greva urmează să aibă loc în zilele de 5, 13 şi 21 mai.

Liderul FSLI, Aurel Cornea (audio) spune că vinovaţi de situaţia în care s-a ajuns sunt "Guvernul Boc, Parlamentul, politicienii noştri, care au creat o situaţie de haos, au bulversat întreg sistemul de învăţământ. Asistăm la falimentul acestuia".

Sindicaliştii se tem că reducerea sumelor alocate Ministerului Educaţiei va duce la diminuarea salariilor în sistem. Acest lucru a fost infirmat de Guvern. Ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea susţine că lefurile nu vor scădea, chiar dacă în prima parte a anului trecut profesorii nu au primit majorări salariale.

De partea sa, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu spune că salariile din Educaţie nu se vor diminua şi că nu vor avea loc concedieri.

Reprezentanţii profesorilor vor fi primiţi joi după-amiază la Cotroceni de preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului s-a mai întâlnit în ultimele săptămâni cu sindicatele din învăţământ, ultimele discuţii având loc pe 13 aprilie. Sindicaliştii spuneau atunci că Traian Băsescu le-a cerut să înţeleagă criza.

Secretarul general al Federaţiei Educaţiei Naţionale, Constantin Ciosu spunea recent pentru MEDIAFAX că potrivit unei adrese înaintate de Ministerul de Finanţe, se solicită diminuarea cu până la zece procente a cheltuielilor de personal din educaţie. El se teme că aceste diminuări pot ajunge la 20%.

"Această rectificare negativă a afectat două capitole din Educaţie, respectiv cheltuielile de personal şi investiţiile. În privinţa cheltuielilor de personal, sunt două soluţii : disponibilizări sau micşorarea salariilor. Noi nu suntem de acord cu nici una dintre aceste soluţii", declara Constantin Ciosu.

"Nu s-a pus încă problema să se dea oameni afară, dar inspectoratele trebuie să se încadreze în bugetul actual şi nu se pot încadra în bugetul actual decât prin diminuarea salariilor sau prin disponibilizări", preciza liderul Federaţiei Educaţiei Naţionale.

La rândul său, preşedintele executiv al Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor spune pentru aceeaşi agenţie de presă că diminuarea bugetului va provoca reducerea salariilor.

"În prezent, fondul de salarii al cadrelor didactice este asigurat până în luna septembrie în cel mai optimist caz, iar ultimele luni ale anului au fonduri zero pentru salarii", afirmă Marius Nistor.

Parlamentul a adoptat miercuri Ordonanţa de Urgenţă cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009. Documentul taie din bugetul Educaţiei 676 de milioane de lei, de la un total iniţial de aproape 12 miliarde de lei. (CR - 30 aprilie 2009;12.20h)

Teaser: 

Profesorii au lansat calendarul protestelor, din cauza reducerii
bugetului Educaţiei. Ei vor intra în grevă pe data de 5 mai, când încep
tezele cu subiect unic. Protestul are loc chiar în ziua tezei la limba
română. Greva urmează să aibă loc în zilele de 5, 13 şi 21 mai.

Audio articol: 
Zona: 
România
Categorie: 
Economie
2809

Facebook comments