„Droguri mai găseşti, dar mâncare nu găseşti mereu”

Este confesiunea unui seropozitiv din Ucraina. Serghei este un fost dependent de droguri care împarte astăzi seringi. Îşi câştigă pâinea ajutându-i pe alţii să renunţe la droguri. Are nevoie de bani pentru că, aşa cum spune şi el, „droguri mai găseşti, dar mâncare nu găseşti mereu”. 

Am deja 4 ani de când nu mai iau droguri, 4 ani s-au făcut în ianuarie. Nu mă injectez, nu beau, nu fumez, am un băieţel de doi ani deja”, îşi prezintă mândru realizările Serghei. În Ucraina erau înregistrate, în septembrie 2011, aproape 200 de mii de persoane infestate cu HIV – adică aproape un procent din populaţia adultă.

Estimările ONG-urilor, mult mai aproape de realitate, se învârt în jurul cifrei de 360 de mii de cazuri de HIV în rândul populaţiei de peste 15 ani. Diferenţele dintre estimările ONG-urilor şi datele oficiale indică faptul că abia a patra persoană cu HIV din Ucraina a făcut un test şi ştie că este purtătoarea virusului imunodeficienţei umane. 

Test HIV pentru 6 dolari. Bonus: seringi

Un astfel de test i-a schimbat viaţa şi lui Serghei. În schimbul a 30 de grivne, echivalentul a şase dolari, tânărul dependent de droguri injectabile a acceptat să-şi facă testul care avea să-i aducă vestea că e seropozitiv.

Se întâmpla cu aproape zece ani în urmă. Astăzi Serghei are 35 de ani, o soţie, fostă dependenţă de droguri şi ea, şi un copil de 2 ani. Împarte seringi drogaţilor, se bucură de a doua şansă ce i-a fost oferită şi are grijă să nu afle cei din jur că este seropozitiv. Dacă s-ar afla, societatea i-ar întoarce spatele. Aşa că trăieşte cu acest secret pe care a acceptat totuşi să-l împărtăşească în episodul de astăzi din “Mărturii despre lume”.

Ascultaţi povestea lui Serghei într-un reportaj de Andreea Orosz.

382

Facebook comments