Revista Presei Româneşti 22 Martie

„Europa nu mai are bani de şcoală”, titrează Adevărul. Orfanii români, din nou pe agenda Bruxelles-ului, aflăm din Evenimentul Zilei. „Rețeaua Voicu, inițiată pe 22 decembrie 1989”, scrie România Liberă.

Europa nu mai are bani de şcoală, titrează Adevărul. Confruntate cu deficite uriașe, statele din UE ciupesc și din banii publici alocați învățământului. Rezultatul: zeci de mii de profesori concediați, școli închise, taxe majorate. Salariile profesorilor au fost reduse cu până la 30% în Ungaria, Cehia, Lituania și Letonia. În Franța, autoritățile vor să renunțe la peste 16 mii de posturi, iar în Italia, guvernul Berlusconi și-a propus concedierea a peste 87.500 de profesori anul viitor. Unele universităţi britanice riscă falimentul, iar experţii avertizează că instituţii de vârf ale Europei ar putea dispărea din topurile internaţionale. Și în Romania, criza va duce la concedierea a 15 mii de cadre didactice.

Orfanii români, din nou pe agenda Bruxellesului, aflăm din Evenimentul Zilei. La patru ani de la momentul în care încercau să forţeze mâna guvernului de la Bucureşti, europenii reiau lobby-ul puternic pentru deblocarea adopţiilor internaţionale în cazul copiilor români. O cerere în acest sens va fi discutată chiar astăzi, în Comisia de petiţii a Parlamentului European. Aceasta, în condiţiile în care România a interzis adopţia internaţională încă din 2005.

Gândul vă prezintă o afacere de 4,5 milioane de euro din pescuit la copcă pe şosea. Un milion de maşini înmatriculate, încă un milion de maşini aflate zilnic în tranzit şi doar o jumătate de milion de locuri de parcare amenajate disponibile în spaţiile publice - inclusiv parcările de reşedinţă. Adică un singur loc de parcare pentru patru maşini. Aceasta este realitatea cu care se confruntă toţi şoferii bucureşteni sau care tranzitează Capitala, realitate care îi obligă adeseori să încalce litera regulamentului de circulaţie atunci când îşi parchează maşinile. Edilii au văzut în această situaţie o mare afacere, care va depăşi cifra de 5 milioane de euro, anual, după intrarea în hora ridicărilor de maşini a Sectorului 4, în care "joacă" deja sectoarele 1, 2, 3 şi 6. Găsiţi în Gândul locurile pe care este bine să le evitaţi ca să nu plătiţi milioane de lei vechi către "recuperatori", cum ar fi Bucureşti, Braşov, Timişoara, Iaşi, Oradea, Craiova, iar exemplele pot continua.

Scandalul Voicu, în continuare pe primele pagini ale ziarelor.

Reţeaua Voicu, iniţiată pe 22 decembrie 1989, scrie România Liberă. Senatorul PSD Cătălin Voicu şi-a început ascensiunea încă din 22 decembrie 1989, când Ion Iliescu l-a desemnat să-i asigure protecţie noului procuror general. Din această poziţie, Voicu, la vremea respectivă locotenent specializat în transmisiuni la Regimentul 3 Mecanizat, ar fi aflat informaţii compromiţătoare despre magistraţi, poliţişti şi politicieni. Practic, Voicu a strâns informaţii încă din primele zile ale democraţiei.

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, pentru Gândul, că interceptările telefonice făcute publice de presă arată că senatorul Cătălin Voicu este "lăudăros şi guraliv" şi a negat că acesta ar fi fost consilier prezidenţial, menţionând că era detaşat pe lângă Secretariatul CSAT.

De asemenea, în România Liberă de astăzi puteţi citi de ce mizează DNA pe ascultarea telefoanelor (un interviu cu procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar). El explică de ce este utilă monitorizarea justiţiei de către CE şi vorbeşte despre tendinţa de creştere a corupţiei. Daniel Morar sugerează că în campania electorală procurorii au fost mai puţin activi pentru a nu fi acuzaţi de partizanat şi declară că interceptările pot demonstra mai clar dacă o persoană este vinovată, în timp ce martorii se răzgândesc.

Revista Presei Româneşti 22 Martie