Următorul dezastru (Der Spiegel)

Am tăiat datoriile Greciei, am aprobat pachetul de salvare. Deci gata cu criza euro? Din păcate, nu. În câteva săptămâni, chestiunea elenă îşi va recăpăta titlul de problemă. Până atunci, statele din zona euro trebuie să-şi facă temele, cu precădere Germania.

Cu titlu de excepţie, în ultimele săptămâni, salvarea Euro chiar funcţionează. Poate cea mai îmbucurătoare veste este aceea că tăierea datoriilor elene este privită drept un „eveniment special” pe piaţa creditării, nu ca un faliment ordonat. Şi pieţele financiare sunt calmate după ce ani de zile ne-au ameninţat cu acronimul CDS (asigurarea în caz de neplată a creditului) spunând că plata acestuia ar însemna o catastrofă. Acum nu mai interesează pe nimeni.

Dar succesele recente nu înseamnă decât puţin timp câştigat. Nu există în continuare un concept clar de redresare a Greciei şi cine crede că ultimele măsuri înseamnă că Atena ar putea supravieţui economic se înşeală amarnic. Poate că următoarae criză va veni chiar mai repede decât am crede. Pe 22 aprilie vor fi alegeri în Grecia, iar sondajele arată o orientare a electoratului către stânga. Socialiştii resping însă planurile de austeritate ale UE.

Restul de state din zona Euro au aşadar timp să găsească o soluţie de a defini Grecia drept excepţia, nu regula în uniunea monetară. Atena trebuie, practic, să devină irelevantă pentru viitorul zonei Euro. Portugalia, Spania şi Italia trebuie să facă un miracol şi să crească economia în acelaşi timp cu reducerea deficitului. În acelaşi timp, Germania trebuie să se asigure de stabilitatea propriilor finanţe. Altfel, următoarea criză s-ar putea să aibă efecte şi mai mari...

 

Politicienii ar face bine să economisească (Die Welt)

 

În zona Euro se doreşte introducerea unui impozit pe tranzacţii financiare pentru o împărţire mai corectă a poverii economice. Dar nu toate guvernele vor să urmeze acestui curs către stânga.

Ideea nu e deloc nouă. De câteva decenii se vorbeşte despre acest impozit care ar putea fi dăruit ca ajutor de dezvoltare ţărilor din lumea a treia. În varianta nouă însă, politicienii europeni vor să vâre aceste sume în propriile bugete. Nu-i aşa, în timp de criză, banii lipsesc ţi în ţările bogate. Plus că bancherii şi finanţiştii trebuie să înveţe să contribuie şi ei la costurile crizei pe care, zice-se, au provocat-o tot ei. Numai că aşa ceva nu se va întâmpla. Marea Britanie şi Suedia resping acst impozit dacă el nu va fi introdus la nivel mondial. Temerile negaţioniştilor se concentrează pe pierderea avantajului competitiv european pe piaţa financiară globală şi pe masive pierderi economice.

Nici planul de rezervă nu pare a avea şanse mai mari. Liderii francez şi german intenţionau să introducă impozitul doar în zona Euro până când preşedinţia daneză a Consiliului European a primit un document în care doar nouă state cer accelerarea acestui proces. Împotrivă s-au pronunţat Irlanda, Olanda, Luxemburg, Slovacia, Slovenia, Estonia, Malta şi Cipru. Şi cu cât politicienii vor continua să speculeze pe marginea unor impozite noi, cu atât pieţele financiare vor ieşi din calmul abia câştigat. Politicienii trebuie să fie conştienţi că planurile lor depind în mare măsură de bănci şi de investitori. Mai bine ar economisi raţional în domeniile ce ţin strict de politic înainte de a bulversa situaţia şi mai mult.

 

Jocul lui Assad (The Telegraph)

 

În timp ce vărsarea de sânge continuă în Siria şi opţiunile militare nu sunt pe agenda nimănui, sancţiunile economice rămân singura şansă de a slăbi regimul Assad.

Din păcate trebuie să recunoaştem că ultimele săptămâni au fost bune pentru Bashar al Assad. Armata sa a zdrobit rezistenţa din Homs şi a recapturat cu divizii de tancuri teritoriul de la graniţa cu Libanul controlat de insurgenţi. China şi Rusia continuă să sprijine regimul de la Damasc pe plan internaţional aşa că sancţiuni în Consiliul de Securitate sunt ca şi excluse. În altă ordine de idei, Irakul nu a sprijinit recent sancţiunile înăsprite ale Ligii Arabe. Emisarul special al ONU pentru Siria, Kofi Annan, a avut o întrevedere cu preşedintele Assad, dar nu a reuşit să determine nicio schimbare în atitudinea sa. Nici pe frontul umanitar, coordonatorul ONU Valerie Amos nu a înregistrat progrese, în ciuda unei vizite în oraşele asediate şi a unor discuţii cu reprezentanţi ai regimului. Singura consolare a comunităţii internaţionale este faptul că Bashar al Assad a băut din cupa otrăvită a colapsului economic. În timp, administraţia sa va fi slăbită de sancţiuni, dar, în acelaşi timp, bilanţul de 8000 de morţi în ultimul an de reprimare violentă a manifestaţiilor va continua să crească...

 
Revista Presei Europene cu Laurenţiu Diaconu-Colintineanu