Revista Presei Europene 18 Februarie

Ascultă Revista Presei Europene la RFI România.

Se înțelege că vizita lui Dalai Lama la Casa Albă, care va avea loc astăzi şi îi enervează pe liderii chinezi, este pe prima pagină în ziarele franceze şi europene de astăzi.

Barack Obama nu ia în seamă opoziția formulată de China, care îi ceruse insistent lui Obama să nu-l primească în mod oficial. Liderul tibetan este de fapt ostatic în jocul strategic sino-american, scrie pe prima pagină Le Figaro, observând că rivalităţile dintre Statele Unite şi China se manifestă tot mai făţiş, în toate domeniile. Obama irită China, scrie si Le Monde. Neînţelegerile dintre cele două ţări se înmulţesc mai cu seamă după ce Statele Unite a vândut noi arme Taiwanului. De fapt, guvernul comunist chinez vrea să-l pună la încercare pe Barack Obama, scrie Liberation, despre care crede că este mai degrabă un pacificator de la care pot fi obţinute destul de multe concesii.

Despre preşedintele american, Le Figaro scrie că îşi consultă cabinetul despre strategia din Afganistan. Se pare că operaţiunile militare din ultimele zile împotriva talibanilor sunt încununate de succes. Problema care există este cum îşi vor impune autorităţile afgane controlul asupra provinciei Helmand, considerată a fi o adevărată redută a talibanilor.

O altă vizită, pe care acelaşi ziar o consideră istorică, este cea a preşedintelui francez Nicolas Sarkozy în republica Haiti. Niciodată un preşedinte francez nu s-a dus în această fostă colonie a Franţei care şi-a dobândit independenţa în 1804. Împreună cu preşedintele haitian, René Préval, el a survolat zonele sinistrate după precedentul cutremur. Franţa donează peste 300 de milioane euro pentru insula devastată.

Dar care sunt astăzi subiectele specific franceze?

În Franţa, ziarele de stânga, Liberation şi l'Humanité, lansează o campanie pentru susţinerea imigranţilor străini aflaţi pe sol francez de multă vreme, dar fără acte. Peste 260 de personalităţi, artişti, lideri sindicali, scriitori, oameni politici, au lansat o petiţie specială pentru un grup de salariaţi africani care ocupă un imobil nelocuit de câteva luni în Paris. Liberation s-a deplasat în Maroc pe urmele unor tineri expulzaţi din Franţa chiar în timpul studiilor liceale, dar care nu mai au pe nimeni în Maroc. De fapt în întreaga Uniune Europeană legile pentru stăvilirea imigraţiei clandestine se vor înăspri, scrie Liberation. Franţa nu e singura ţară care se transformă în fortăreaţă.

Mai este şi situaţia săracilor, scrie editorialistul de la ziarul La Croix. 80 de milioane de europeni trăiesc astăzi sub nivelul sărăciei. Cazurile tot mai numeroase de excludere socială sunt de fapt impardonabile în ţările înstărite. Iată de ce Uniunea Europeană a declarat anul acesta an de luptă împotriva sărăciei şi a excluderii sociale.

În schimb este o perioadă excelentă pentru bănci şi pentru societăţile care sunt cotate la bursă, constată ziarul La Tribune. Cu toată criza, acţionarii au încasat mulţi bani. Banca BNP Parisbas şi-a dublat pur şi simplu profiturile, 6 miliarde anul trecut. Dar cum banca s-a aflat în atenţia tuturor, din pricina mai multor evenimente, până la urmă ea a redus bonusurile şi se angajează să sporească creditele pe care le va acorda economiei franceze.

În ziarul La Croix avem un grupaj de articole despre regiunea ÎIe de France, cea mai populată şi care se află în ajunul unor mari schimbări, pusă în faţă cu dezvoltarea proiectului Marele Paris. În opinia ziarului, prioritare sunt transporturile. Deocamdată regiunea pariziană este şi una dintre cele mai afectate de violenţele din şcoli. Le Monde îi consacră acestei teme mai multe articole şi se întreabă de ce planurile succesive de a elimina actele de agresiune în şcoli au eşuat. Grav este că actele de agresiune vizează din ce în ce mai mult personalul didactic.

Alte subiecte internaţionale:

Din Le Monde aflăm că directorul general al firmei Toyota nu se va duce până la urmă în Statele Unite să dea un raport în faţa Congresului american despre seria fără precedent de defecţiuni la mai multe modele de automobile vândute mai cu seamă în Statele Unite. El anunţă că va îmbunătăţi sistemele de frânare pentru noile modele. Uniunea Europeana va întreprinde totuşi o anchetă specială pe tema vehiculelor japoneze defecte, scrie ziarul spaniol El Mundo.

Corriere della Sera îl citează pe preşedintele american, care afirmă că minim două milioane de locuri de muncă au fost salvate în Statele Unite, graţie faptului că statul a intervenit şi nu a lăsat băncile să dea faliment. Planul a fost lansat cu exact un an în urmă, îşi aminteşte ziarul elveţian Le Temps. Probabil că Barack Obama poate fi mândru că a salvat economia americană, deşi criza nu a trecut.

Tot Barack Obama i-a confirmat regelui Juan Carlos că va vizita în curând Spania, scrie ziarul El Pais. Între cele două ţări relaţiile sunt excelente după turbulenţele din anii precedenţi. Vizita făcută de rege la Casa Albă confirmă acest lucru.

 
Revista Presei Europene 18 Februarie