Revista Presei Europene 15 Februarie

Ascultă Revista Presei Europene la RFI România.

„Alianța Atlantică lansează o mare ofensivă în Afganistan”. „Afganistan, marea ofensivă a Alianței Atlantice împotriva talibanilor”. Iată două titluri aproape identice pe primele pagini ale ziarelor LE MONDE şi LE FIGARO.

Ambele ne explica apoi că această vastă operațiune este un test pentru noua strategie a occidentalilor în Afganistan. S-ar părea deci că în urma soldaților vin şi investițiile şi programele civile destinate să amelioreze viața populației. De unde şi deviza acestei noi strategii: "clear, hold, build", ceea ce s-ar putea traduce prin "a curăţa, a ţine, a construi". Ceea ce înseamnă, şi mai clar: a curăţa terenul de talibani, a implanta o nouă administrație care să "ţină", să dureze, şi să construiască noi baze economice pentru regiunea respectivă.

"Pensiile: Sarkozy accelerează". Iată un titlu din cotidianul economic LA TRIBUNE legat de noul șantier pe care îl lansează, în materie de reforme, şeful statului francez. Un subiect de politică internă franceză abordat de toate ziarele pentru că astăzi are loc în Franța un "summit social", o întâlnire între Sarkozy şi șefii sindicatelor pentru o discuție serioasă pe tema regimului de pensii.

Subiect dificil, care-i divizează, de exemplu, pe socialiști, aflăm din cotidianul de stânga LIBERATION. Şi pe bună dreptate, pentru că unii vor ca vârsta ieșirii la pensie să rămână cea de până acum, la 60 de ani, alții spun că nu se mai poate în condițiile actuale şi că oamenii trebuie să muncească mai mult.

Să nu uităm şi subiectele sportive, pentru că au început jocurile olimpice de iarnă de la Vancouver.

Merită să aruncăm o privire şi pe prima pagină a cotidianului sportiv L'Equipe pentru că Franța a câștigat primele medalii de aur la aceste jocuri. "Aurul bravilor", titrează cu litere extrem de mari ziarul L’Equipe, iar bravii se numesc Vincent Jay şi Jason Lamy Chappuis.

Dintr-un reportaj publicat în LE MONDE aflăm însă că echipa chineză este cea care afișează cele mai mari ambiții la aceasta olimpiadă, cu atât mai mult cu cât se simte, în orașul Vancouver, oarecum, la ea acasă. În acest oraș canadian, ne informează LE MONDE, un locuitor din trei este de origine chineză.

Presa franceză evocă şi vizita efectuată săptămâna trecută la București, de secretarului de stat francez însărcinat cu afacerile europene, Pierre Lellouche?

"Franța şi România se mobilizează împotriva exploatării copiilor de țigani", este titlul unui articol semnat de Mirel Bran în ziarul LE MONDE. Titlul se referă la delicvenţa juvenilă a copiilor de țigani, în Franța, obligați să cerşească şi să fure de către părinții sau tutorii lor. Anul trecut, de exemplu, precizează Mirel Bran, 40 la sută dintre romii puși în cauză pentru diverse delicte la Paris erau copii romi.

De notat că şi ziarul LE FIGARO dedică o pagină întreagă situației romilor din ţările Europei de răsărit, cu mențiunea că România are cele mai multe probleme la acest capitol. Potrivit unor statistici publicate de LE FIGARO, în România trăiesc între 1 milion 8 sute de mii şi 2 milioane patru sute de mii de romi. Iar o treime din romii europeni sunt concentrați în cinci ţări: România, Bulgaria, Slovacia, Ungaria si Cehia.

LE FIGARO este destul de critic la adresa României, care, spun redactorii ziarului, înainte de a intra în Uniunea Europeană s-a ocupat cât de cât de integrarea socială a romilor. După integrare, însă, aceste eforturi s-au diminuat. Iar unele guverne din estul Europei sunt chiar mulțumite să-i vadă pe romi plecând în Occident, mai scrie LE FIGARO.

Acum să răsfoim şi alte ziare decât cele franceze. Ce subiecte de mare interes preocupă Europa? Europa este preocupată în continuare de situația financiara a Greciei, situație financiară dezastruoasă care pune în pericol întreaga zonă euro.

Cotidianul Financial Times şi ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, de exemplu, scrie despre presiunile exercitate de Germania şi de Banca Centrală Europeană asupra Guvernului de la Atena pentru a proceda la mărirea impozitelor şi micşorarea salariilor. Vom vedea dacă grecii, care au organizat deja manifestații împotriva planului de austeritate, vor accepta aceste soluții.

Cotidianul britanic THE OBSERVER se ocupă însă şi de celelalte ţări din sudul Europei care au probleme bugetare: Spania, Portugalia şi Italia. Împreună cu Grecia, ele fac parte din așa numitul grup al Clubului Mediteranean, care a beneficiat din plin de intrarea în zona euro. Cele trei ţări citate se tem că, după Grecia, vor deveni şi ele ținta atacurilor speculative pe piața financiară mondială, scrie THE OBSERVER.

Cotidianul italian LA REPPUBLICA, însă, reia mai multe declarații ale președintelui Băncii Centrale Europene, Jean Claude Tichet, care dă asigurări că situația din Grecia nu va provoca un efect de contaminare în Europa.

Semnalez şi un interesant articol din cotidianul La Libre Belgique despre deținuții din această ţară: ei sunt peste 10 mii şi de... 110 naționalități. Peste 6 mii sunt belgieni, iar pe locul al doilea vin... marocanii. Cum Belgia nu are însă suficiente închisori pentru toți acești deținuți, ea a decis să-i exporte pe unii dintre ei, care își vor ispăși pedeapsa în penitenciarele din Olanda. O nouă expresie, aş zice, a liberei circulații de mărfuri şi persoane în Europa.

 
Revista Presei Europene 15 Februarie