Masacru în Libia (Liberation)

manifestanti-furiosi-tripoli.jpg

Manifestanţi la Tripoli

„Ultimele zvâcniri ale unui dictator autoproclamat în 1969?” (Le Parisien/Aujourd’hui en France). „Haos în Libia: creşterea preţului la petrol, scăderi la bursă” (La Tribune). „Sunt zvonuri despre o lovitură de stat militară” (L’Osservatore Romano). „Gadafi se agaţă cu disperare de putere” (Financial Times). „Un suflu democratic îl ameninţă pe colonel” (La Reppublica). 

Ziarele franceze şi europene se ocupă de Libia, de represiunea sângeroasă din această ţară.

Masacru în Libia”, denunţă Liberation. „Colonelul Gadafi, la capătul domniei, reacţionează cu violenţă în faţa protestelor care cuprind întreaga ţară”, explică ziarul cu simpatii de stânga. „Victimele se numără cu sutele”.

Le Parisien/Aujourd’hui en France dedică mare parte din ediţia de azi celor 41 de ani de dictatură. „Haosul domneşte acum în Libia unde avioane de vânătoare au tras ieri asupra mulţimii la Tripoli”, notează cotidianul popular care se întreabă: „Ultimele zvâcniri ale unui dictator autoproclamat în 1969?”.

La Tribune acordă prioritate consecinţelor economice ale situaţiei din Libia. „Haos în Libia: creşterea preţului la petrol, scăderi la bursă”.

L’Osservatore Romano ne informează că „sunt zvonuri despre o lovitură de stat militară”.

Gadafi se agaţă cu disperare de putere”, citim în Financial Times.

Un suflu democratic îl ameninţă pe colonel”, este titlul editorialului semnat de Renzo Guolo în La Reppublica: „Manifestaţiile libiene zguduie regimul libian care vrea să le înece într-o baie de sânge. «Regimul maselor», cum se autodefineşte, trage împotriva celor care îi cer sfârşitul dar Gadafi poate avea aceeaşi soartă ca Ben Ali sau Mubarak. (…) Liderul libian vroia să evite cu orice preţ contagierea din partea celor două ţări vecine – Tunisia şi Egipt – şi deci a ordonat o represiune foarte dură în Cirenaica. Opozanţii săi nu se mai mulţumesc însă cu o serie de măsuri palide, luate de colonel în 2008, pentru a permite readmiterea Libiei în comunitatea internaţională. Reforma Codului Penal şi a celui de Procedură Penală, restituirea bunurilor confiscate după 1969 şi abolirea pedepsei cu moartea au rămas simple promisiuni. Insurgenţii vor căderea regimului. (…) Chiar dacă unele aspecte ale revoltei libiene, precum spirala sărăcie – libertate, o apropie de cazul tunisian şi de cel egiptean, conflictul libian pare să aibă linii de fractură diferite. Înainte de toate clasicul conflict centru – periferie este dublat de un conflict est – vest. Nu este întâmplător că revolta a izbucnit în Est, la Benghazi, oraş ce se opune în mod tradiţional dominaţiei capitalei, Tripoli. Saif Gadafi, fiul colonelului, i-a invitat pe opozanţi să negocieze, a evocat chiar posibilitatea schimbării constituţiei şi a agitat spectrul divizării ţării şi al unei grave crize petroliere din cauza unui război civil. Petrol şi gaz, soarta capitalurilor libiene al unor importante companii occidentale, italiene în mod special, migraţii biblice, sunt însă fantasme care îi sperie mai mult pe europeni decât pe libieni”.

Presa franceză şi europeană continuă să scrie despre diviziunile din sânul Partidului Socialist francez. Diviziuni cauzate de dorinţă a cât mai multor lideri de a candida la alegerile prezidenţiale din 2012.

Le Figaro notează că „francezii nu au fost convinşi de ezitările lui Domnique Strauss-Kahn”, şeful FMI, în timp ce „Ségolène Royal, cea care a candidat împotriva lui Nicolas Sarkozy în 2007, continuă să îşi facă campanie electorală în departamentele de peste mări”.

L’Humanite, ziar comunist francez, arată că „Strauss-Kahn încearcă să dea imaginea unui om preocupat de problemele sociale” iar Les Echos subliniază „strategia ofensivă a partidului de guvernământ, UMP, contra directorului FMI”. 

 
Revista Presei Europene cu Ştefan Popescu şi Magda Prelipceanu