Islam şi integrare: constatarea eşecului franco-german (Le Monde)

„Putem vorbi de un efect al banalizării discursurilor privind pericolele legate de islamizare, discursuri ţinute de reprezentanţii dreptei europene?” (Le Monde). „Locomotiva germană trage după ea locurile de muncă” (Osservatore Romano). „Chinezii, noii bancheri ai lumii” (Le Parisien/Aujourd’hui en France). „Preţul petrolului ameninţă refacerea economiilor după criză” (Financial Times).

Ziarele franceze şi europene scriu că modelul european de societate multiculturală este un eşec.

Islam şi integrare: constatarea eşecului franco-german”, titrează Le Monde care publică un sondaj potrivit căruia „68 % dintre francezi şi 75 % dintre germani consideră că musulmanii nu sunt bine integraţi în societate. Putem oare vorbi de un efect al banalizării discursurilor privind pericolele legate de islamizare, discursuri ţinute de reprezentanţii dreptei europene? Sau de efectul analizelor efectuate de liderii francezi şi germani asupra eşecului integrării imigranţilor? Sau de un ultim avatar al identităţii naţionale?”, se întreabă Le Monde. Acest cocktail de întrebări se pare că a convins o mare parte a opiniei publice franceze, dar şi germane, că integrarea islamului în societate este dificilă, dacă nu imposibilă. 42 % dintre francezi şi 40 % dintre germani consideră că prezenţa unei comunităţi musulmane reprezintă o ameninţare pentru identitatea ţării lor. Acest lucru ilustrează „cristalizarea diferenţelor culturale şi confesionale” în Europa. Deşi Franţa are un trecut colonial important, fenomenul neîncrederii faţă de musulmani este acelaşi ca în Germania.

Să rămânem în actualitatea europeană căci ziarele de astăzi scriu că în Germania se înregistrează un adevărat record al ocupării forţei de muncă.

Locomotiva germană trage după ea locurile de muncă”, titrează pe prima pagină Osservatore Romano, ziarul editat de Vatican, care scrie că „anul 2010 s-a închis cu un adevărat record al ocupării forţei de muncă în Germania. Germania a închis anul cu doar 2,9 milioane de şomeri, ceea ce este foarte puţin la o populaţie ce numără peste 40 de milioane. Acest lucru înseamnă un şomaj de doar 6,8 %. Evoluţia pozitivă a pieţei muncii a fost susţinută de economia germană: creşterea consumului intern şi a exporturilor. Acest trend va continuă şi în 2011, Germania continuând să fie locomotiva economică a Europei”. Încrederea companiilor germane se află la cote maxime dar veşti bune vin în această privinţă din întreaga Europă occidentală: din Franţa, Spania şi Irlanda. În zona euro, numai încrederea companiilor greceşti este în scădere.

Vizita vicepremierului chinez în Spania este abundent comentată de ziarele franceze şi europene.

Le Parisien/Aujourd’hui en France scrie despre „chinezi, noii bancheri ai lumii. După Statele Unite, Grecia şi Portugalia, este rândul Spaniei. China s-a declarat gata să îi cumpere o parte din datorii”.

20 minutes/20 de minute, publicaţie care se distribuie gratuit în marile aglomeraţii franceze, se întreabă: „De ce aleargă oare China în ajutorul zonei euro?”. Interesele Chinei sunt economice dar şi politice. „Ajutând zona euro, China se ajută în primul rând pe ea însăşi. Dependentă de pieţele externe şi de investiţiile sale în străinătate, China nu are niciun interes să vadă prăbuşindu-se unul din principalii săi parteneri comerciali – Uniunea Europeană. Salvarea monedei euro, îi permite Chinei să îşi diversifice rezervele valutare care sunt foarte mari – 2600 de miliarde de dolari – dar 2/3 sunt deţinute în dolari americani. Beijingul vrea să mărească partea deţinută în euro din rezerva valutară, pentru a fi mai puţin dependentă de dolar. Dar interesele sunt şi strategice. Este vorba de o armă politică. Obiectivul Chinei este să facă presiuni la adresa Statelor Unite care vor să menţină la un nivel cât mai scăzut dolarul, ceea ce afectează economia chineză. În acest fel, China vrea să arate Washingtonului că poate înceta să mai cumpere din datoria americană şi să se orienteze spre Europa. În al doilea rând, ajutorul Chinei înseamnă extinderea influenţei chineze în Europa”.

Să notăm şi alte subiecte de interes pentru europeni.

Cotidianul britanic Financial Times consideră că „preţul petrolului ameninţă refacerea economiilor după criză” şi ne pune în temă cu „presiunile la adresa OPEC (Organizaţia ţărilor exportatoare de petrol) pentru a mari producţia, astfel încât preţul să scadă”.

În sfârşit, cotidianul german Die Tageszeitung se ocupă de suspendarea serviciului militar obligatoriu în Germania, de la 1 iulie, într-un articol cu titlul „Nu ne mai prindeţi!”. Suspendarea serviciului militar obligatoriu, după 50 de ani de existenţă, pune capăt aşa-numitei „armate cetăţeneşti” care va deveni o armată exclusiv de profesionişti. Bundeswehr (armata germană) va avea numai 185.000 de soldaţi, ceea ce înseamnă cu un sfert mai puţin decât în prezent.

 
Revista Presei Europene cu Ştefan Popescu şi Magda Prelipceanu